"Plinirea timpului"
5. Coincidenţa
acestui jubileu cu intrarea într-un nou mileniu a favorizat, cu
siguranţă, fără să ne lăsăm pradă câtuşi
de puţin fanteziilor milenariste, percepţia misterului lui Cristos în
vastul orizont al istoriei mântuirii. Creştinismul este o religie
inserată în istorie! Într-adevăr, pe terenul istoriei,
Dumnezeu a voit să stabilească o alianţă cu Israel şi
să pregătească astfel naşterea Fiului său din sânul
Mariei, la "plinirea timpului" (Gal 4,4).
Surprins în
misterul său divin şi uman, Cristos este fundamentul şi centrul
istoriei, sensul şi scopul ei ultim. Prin el se revelează
într-adevăr Cuvântul şi imaginea Tatălui, care "toate le-a
făcut" (In 1,3; cf. Col 1,15). Întruparea sa, care
îşi are apogeul în misterul pascal şi în darul Duhului, constituie
inima vibrantă a timpului, ora misterioasă în care
împărăţia lui Dumnezeu se apropie (cf. Mc 1,15) şi se
înrădăcinează în istoria noastră asemenea unui grăunte
de muştar destinat să devină un arbore mare (cf. Mc
4,30-32).
"Glorie
ţie, Isuse Cristoase, astăzi şi întotdeauna tu vei domni". Cu
acest cântec repetat de mii de ori, noi l-am contemplat în acest an pe Cristos
aşa cum ni-l prezintă Apocalipsul: "Alfa şi omega, cel
dintâi şi cel din urmă, începutul şi sfârşitul" (Ap
22,13). Şi, contemplându-l pe Cristos, noi i-am adorat în acelaşi
timp pe Tatăl şi pe Duhul Sfânt, Sfânta Treime unică şi
indivizibilă, mister inefabil în care toate îşi au începutul şi
sfârşitul.
|