Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library
Ioannes Paulus PP. II
Novo millennio ineunte

IntraText CT - Text

  • I. ÎNTÂLNIREA CU CRISTOS, MOSTENIREA MARELUI JUBILEU
    • 12
Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

Dimensiunea ecumenică

12.      Se va înţelege mi-a fost mai natural vorbesc despre jubileul văzut din Scaunul lui Petru. Nu uit totuşi am voit eu însumi ca această celebrare sa aibă loc în aceeaşi măsură şi în Bisericile particulare. De aceea majoritatea credincioşilor au putut obţine haruri speciale, îndeosebi indulgenţa legată de anul jubiliar. Rămâne în orice caz semnificativ faptul numeroase dieceze au simţit dorinţa de a veni aici, la Roma, cu grupuri numeroase de credincioşi. Cetatea Eternă a arătat astfel încă o dată rolul său providenţial de loc în care bogăţiile şi darurile fiecărei Biserici şi chiar ale fiecărei ţări şi ale fiecărei culturi se armonizează în "catolicitate", pentru ca unica Biserică a lui Cristos manifeste în mod tot mai elocvent misterul său de sacrament al unităţii. (7)
          De asemenea, am recomandat ca în programul anului jubiliar se rezerve o atenţie specială dimensiunii ecumenice. Ce ocazie mai bună există pentru a încuraja calea spre deplina comuniune, ca însăşi celebrarea comună a naşterii lui Cristos? Multe eforturi au fost făcute în acest scop, şi rămâne luminoasă întâlnirea ecumenică din bazilica "Sfântul Paul", la 18 ianuarie 2000, când, pentru prima oară în istorie, o poartă sfântă a fost deschisă în acelaşi timp de succesorul lui Petru, de primatul anglican şi de un mitropolit al Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului în prezenţa reprezentanţilor Bisericilor şi ai comunităţilor ecleziale din lumea întreagă. Pe această linie au avut loc şi unele întâlniri importante cu patriarhi ortodocşi şi conducători ai altor confesiuni creştine. Îmi amintesc, în special, de recenta vizită a patriarhului Karekin al II-lea, catolicosul suprem al întregii Armenii. În plus, mulţi credincioşi din alte Biserici şi comunităţi ecleziale au participat la diferite categorii de întâlniri jubiliare. Drumul ecumenic rămâne, desigur, sinuos, poate lung, dar ceea ce ne însufleţeşte este speranţa de a fi călăuziţi de prezenţa Celui Înviat şi de puterea inepuizabilă a Duhului său, capabil de surprize mereu noi.




7 Cf. Conciliul Ecumenic Vatican II, Constituţia dogmatică despre Biserică Lumen gentium, 1.




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License