18. În
realitate, Evangheliile nu pretind să fie o biografie completă a lui
Isus după canoanele ştiinţei istorice moderne. Totuşi, în
ele, chipul Nazarineanului apare cu un fundament istoric sigur, deoarece
evangheliştii s-au preocupat să-i stabilească un contur, adunând
pentru aceasta mărturii credibile (cf. Lc 1,3) şi trudind
asupra documentelor supuse discernământului vigilent al Bisericii. Pe baza
acestor mărturii iniţiale, ei declară, sub acţiunea
iluminată de Duhul Sfânt, faptul deconcertat din punct de vedere uman al
naşterii virginale a lui Isus din Maria, soţia lui Iosif. De la cei
care l-au cunoscut timp de aproximativ 30 de ani petrecuţi de el la
Nazaret (cf. Lc 3,23), ei au cules date despre viaţa sa de
"fiu al tâmplarului" (Mt 13,55) şi "tâmplar" el
însuşi, bine plasat în rândul rudelor sale (cf. Mc 6,3). Aici ei
vor observa religiozitatea care îl îndemna să meargă cu ai săi
în pelerinajul anual la templul din Ierusalim (cf. Lc 2,41) şi mai
ales care îl făcea să frecventeze în mod regulat sinagoga din
oraşul său (cf. Lc 4,16).
Fără
totuşi să constituie o dare de seamă organică şi
detaliată, datele devin apoi mai abundente pentru perioada ministerului
public, începând cu momentul în care tânărul galilean este botezat de
către Ioan Botezătorul în apele Iordanului. Întărit de
mărturia venită de la Dumnezeu, conştient de a fi "Fiul
preaiubit" (Lc 3,22), Isus începe predica despre venirea împărăţiei
lui Dumnezeu, arătându-ne exigenţele şi puterea prin cuvintele
şi semnele de har şi de iertare. De aceea evangheliştii ni-l
prezintă pe Isus pe drum, prin oraşe şi sate, însoţit de
cei doisprezece apostoli aleşi de el (cf. Mc 3,13-19), de un grup de
femei care îl ajută (cf. Lc 8,2-3), de mulţimile care îl
caută sau îl urmează, de bolnavii care invocă puterea sa de
vindecare, de interlocutorii care ascultă cuvintele sale cu mai mult sau
mai puţin profit.
Scrierile
evanghelice converg apoi în a arăta tensiunea care se observă între
Isus şi grupurile bine văzute ale societăţii religioase din
timpul său, până la criza finală care îşi are epilogul
dramatic pe Golgota. Este ora întunericului, urmată de o nouă,
radioasă şi definitivă auroră. În fine, scrierile
evanghelice se termină arătându-ni-l pe Nazarinean ca învingător
al morţii: ele pun în evidenţă mormântul gol şi îl
urmează în seria de apariţii în care discipolii, mai întâi
perplecşi şi stupefiaţi, apoi invadaţi de o bucurie de
nespus, îl descoperă viu şi strălucitor şi primesc de la el
darul Duhului (cf. In 20,22) şi misiunea de a vesti evanghelia la
"toate popoarele" (Mt 28,19).
|