20. Cum
a ajuns Petru la această credinţă? Şi ce anume ni se cere
nouă dacă vrem să mergem pe urmele sale tot mai convinşi? Matei
ne dă o indicaţie clară prin cuvintele cu care Isus
primeşte mărturisirea lui Petru: "Ferice de tine, Simon, fiul
lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au dezvăluit-o, ci
Tatăl meu care este în ceruri" (Mt 16,17). Expresia
"carne şi sânge" evocă omul şi modul obişnuit de
cunoaştere. În cazul lui Isus, acest mod obişnuit nu este suficient.
Este necesar un har de "revelaţie" care vine de la Tatăl
(cf. Mt 16,17). Luca ne oferă o indicaţie care merge în
aceeaşi direcţie, atunci când notează că acest dialog cu
discipolii se desfăşoară "în timp ce Isus se afla într-un
loc separat pentru rugăciune" (Lc 9,18). Aceste două
indicii convergente ne fac să conştientizăm faptul că la
contemplarea deplină a chipului lui Isus nu ajungem numai cu forţele
noastre, ci lăsându-ne conduşi de har. Numai experienţa
tăcerii şi a rugăciunii oferă cadrul potrivit în care
se poate maturiza şi dezvolta cunoaşterea cea mai
adevărată, mai fidelă şi mai coerentă a acestui
mister, care îşi are expresia culminantă în solemna proclamaţie
a evanghelistului Ioan: "Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a
locuit între noi; şi noi am văzut slava lui, slava
unicului-născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr" (In
1,14).
|