27. În
faţa acestui mister, concomitent cu cercetarea teologică, un ajutor
serios poate să ne vină din marele patrimoniu care este "teologia
trăită" a sfinţilor. Ei ne oferă indicaţii
importante, care permit să se primească mai uşor intuiţia
credinţei, şi aceasta prin puterea luminilor speciale pe care unii
dintre ei le-au primit de la Duhul Sfânt, sau chiar prin experienţa pe
care ei înşişi au făcut-o prin acele stări teribile de
încercare pe care tradiţia mistică le descrie ca "noaptea
neagră". Foarte frecvent, sfinţii au trăit ceva
asemănător cu experienţa lui Isus pe cruce, într-un amestec
paradoxal de fericire şi durere. În Dialogul cu divina
providenţă, Dumnezeu Tatăl îi arată Ecaterinei din
Siena cum în sufletele sfinţilor pot fi prezente simultan bucuria
şi suferinţa: "Sufletul este fericit şi îndurerat:
îndurerat pentru păcatele aproapelui, fericit pentru unirea şi
afectul carităţii pe care a primit-o în el însuşi. Aceştia
îl imită pe Mielul imaculat, Fiul unic al meu, care, fiind răstignit,
era fericit şi îndurerat". (13) În acelaşi fel, Tereza
de Lisieux trăieşte agonia sa în comuniune cu cea a lui Isus,
verificând în ea însăşi chiar paradoxul lui Isus deopotrivă
fericit şi neliniştit: "Domnul nostru în Grădina
Măslinilor se bucura de toate deliciile Sfintei Treimi, şi
totuşi agonia sa nu era mai puţin crudă. Este un mister, dar
vă asigur că înţeleg unele lucruri din el, deoarece le resimt eu
însămi". (14) Este o mărturie strălucitoare!
În plus, însăşi povestirea evangheliştilor dă fundament
acestei percepţii ecleziale a conştiinţei lui Isus, atunci când
aminteşte că Isus însuşi în abisul durerii, moare implorând
iertarea pentru călăii săi (cf. Lc 23,24), adresând
Tatălui extremul său abandon filial: "Tată, în mâinile tale
îmi încredinţez sufletul" (Lc 23,46).
|