|
III. ÎNCEPÂND DIN NOU CU CRISTOS
29. "Iată,
eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor" (Mt
28,20). Această certitudine, dragi fraţi şi surori, a
însoţit Biserica timp de 2000 de ani şi ea a fost reaprinsă acum
în inimile noastre prin celebrarea jubileului. De la ea noi trebuie să
luăm un reînnoit elan în viaţa creştină,
făcând-o chiar forţa inspiratoare a drumului nostru. Conştienţi
de această prezenţă a Celui Înviat printre noi, ne punem
astăzi întrebarea adresată lui Petru la Ierusalim, imediat după
Rusalii: "Ce trebuie să facem?" (Fap 2,37).
Noi ne
întrebăm cu un optimism încrezător, fără a subestima
problemele. În mod cert, nu ne seduce perspectiva naivă care, în faţa
marilor provocări ale timpului nostru, ar putea fi o formulă
magică. Nu, nu o formulă magică ne va mântui, ci o
persoană, şi certitudinea că ea ne inspiră: Eu sunt cu
voi!
Nu este vorba,
aşadar, de a inventa un "nou program". Programul deja
există: este cel dintotdeauna extras din Evanghelie şi din
tradiţia vie. Este centrat, în ultimă analiză, pe Cristos
însuşi, pe care trebuie să-l cunoaştem, să-l iubim,
să-l imităm, pentru a trăi prin el viaţa trinitară
şi pentru a transforma cu el istoria până la împlinirea sa în
Ierusalimul ceresc. Este un program care nu se schimbă o dată cu
variaţia timpurilor şi a culturilor, chiar dacă ţine cont
de timp şi de cultură, pentru un dialog adevărat şi o
comunicare eficace. Acest program dintotdeauna este programul nostru pentru cel
de-al treilea mileniu.
Este totuşi
necesar ca el să se traducă prin orientări pastorale adaptate
condiţiilor fiecărei comunităţi. Jubileul ne-a oferit
oportunitatea extraordinară de a ne angaja, pentru câţiva ani, pe un
drum comun pentru întreaga Biserică, un drum de cateheză centrat în
jurul Sfintei Treimi şi însoţit de angajamente pastorale specifice
pentru a realiza o fructuoasă experienţă jubiliară. Exprim
mulţumirile mele pentru adeziunea cordială cu care s-a primit
propunerea pe care am făcut-o în scrisoarea apostolică Tertio
millennio adveniente. Acum nu mai este un obiectiv imediat care se
prezintă înaintea noastră, ci orizontul cel mai larg şi mai
exigent al pastoraţiei obişnuite. În mijlocul coordonatelor
universale şi de nerenunţat, este necesar ca unicul program al
Evangheliei să continue să se înscrie, aşa cum s-a întâmplat
mereu, în istoria fiecărei realităţi ecleziale. În Bisericile
locale se pot stabili elementele concrete ale unui program - obiective
şi metode de muncă, formarea şi valorizarea personalului,
căutarea mijloacelor necesare - care permit ca vestirea lui Cristos
să ajungă la persoane, să modeleze comunităţile,
să acţioneze în profunzime prin mărturia valorilor evanghelice
în societate şi în cultură.
Îndemn,
aşadar, cu intensitate, păstorii Bisericilor particulare,
ajutaţi de participarea diverselor componentele ale poporului lui
Dumnezeu, să traseze cu încredere etapele drumului viitor, armonizând
alegerile fiecărei comunităţi diecezane cu cele ale Bisericilor
limitrofe şi cu cele ale Bisericii Universale.
O asemenea armonie
va fi cu certitudine facilitată prin activitate colegială,
astăzi devenită obişnuită, îndrumată fiind de episcopi
în conferinţele episcopale şi în sinoade. Nu a fost oare acesta
şi sensul adunărilor continentale ale sinodului episcopilor care au
subliniat pregătirea jubileului, elaborând liniile semnificative pentru
vestirea actuală a evangheliei în multiple contexte şi în diverse
culturi? Acest bogat patrimoniu de reflecţie nu trebuie să fie
lăsat să cadă, ci să rămână în mod concret
operaţional.
Este, aşadar,
o muncă entuziastă de relansare pastorală care ne
aşteaptă. O operă care ne implică pe toţi. Doresc
totuşi să sugerez, pentru edificarea şi orientarea comună, câteva
priorităţi pastorale, pe care însăşi experienţa
marelui jubileu le-a făcut să răsară în ochii mei cu o
forţă specială.
|