Euharistia duminicală
35. Cea mai mare
atenţie trebuie deci să fie îndreptată spre liturgie,
"culmea spre care tinde acţiunea Bisericii şi în acelaşi
timp izvorul din care rezultă întreaga sa forţă". (19)
În secolul al XX-lea, mai ales de la Conciliul Vatican II încoace, comunitatea
creştină a crescut mult în modul său de a celebra sacramentele,
mai ales Euharistia. Trebuie să se persevereze în această
direcţie, dând o importanţă specială Euharistiei
duminicale şi duminicii însăşi, înţeleasă
ca o zi specială de credinţă, ziua Domnului înviat şi a
darului Duhului, adevăratul Paşte al săptămânii. (20)
De 2000 de ani timpul creştin este marcat de memoria acestei "prime
zile după sabat" (cf. Mc 16,2.9; Lc 24,1; In
20,1), în care Cristos înviat a dat apostolilor darul păcii şi al
Duhului (cf. In 20,19-23). Adevărul învierii lui Cristos este datul
original pe care se reazemă credinţa creştină (cf. 1Cor
15,14), eveniment care se situează în centrul misterului timpului
şi care prefigurează ultima zi, atunci când Cristos va reveni în
glorie. Nu ştim ce evenimente ne va rezerva mileniul care începe, dar avem
certitudinea că el va sta puternic în mâinile lui Cristos, "Regele
regilor şi Domnul domnilor" (Ap 19,16), şi, celebrând
chiar Paştele său nu numai o dată pe an, ci în fiecare
duminică, Biserica va continua "să arate fiecărei
generaţii ceea ce constituie axa purtătoare a istoriei, de care se
leagă misterul originilor lumii şi cel al destinului ei final". (21)
|