Fraţilor mei întru episcopat, preoţilor şi diaconilor, persoanelor consacrate, tuturor credincioşilor laici

1.       La începutul noului mileniu, în timp ce se încheie marele jubileu pe parcursul căruia noi am celebrat 2000 de ani de la naşterea lui Isus şi prin care se deschide pentru Biserică o nouă etapă a drumului său, în inima noastră răsună din nou cuvintele prin care Isus, după ce s-a urcat în barca lui Simon, a vorbit mulţimii, invitându-l pe apostol "să înainteze în larg" pentru a pescui: "Duc in altum" (Lc 5,4). Petru şi primii săi tovarăşi capătă încredere în cuvintele lui Cristos şi îşi aruncă mrejele lor. "Aşa au făcut şi au prins o mulţime mare de peşti, încât li se rupeau mrejele" (Lc 5,6).
          Duc in altum! Aceste cuvinte răsună astăzi pentru noi şi ne invită să ne aducem aminte cu recunoştinţă de trecut, să trăim cu pasiune prezentul, să ne deschidem cu încredere spre viitor: "Isus Cristos este acelaşi ieri şi astăzi şi întotdeauna" (Evr 13,8).
          În acest an mare a fost bucuria Bisericii care s-a dedicat contemplării chipului mirelui şi Domnului ei. Mai mult ca niciodată, ea s-a făcut popor peregrinant, călăuzit de acela care este "păstorul cel mare al oilor" (Evr 13,20). Cu un dinamism extraordinar, care a implicat mulţi dintre membrii săi, poporul lui Dumnezeu, aici la Roma, ca şi la Ierusalim şi în toate Bisericile locale, a trecut prin "poarta sfântă" care este Cristos. Lui, scopul final al istoriei şi unicul mântuitor al lumii, Biserica şi Duhul i-au strigat "Marana tha - Vino, Doamne Isuse" (cf. Ap 22,17.20; 1Cor 16,22).
          Este imposibil să evaluezi evenimentul de har care a pătruns conştiinţele în timpul anului. Dar în mod sigur, un "izvor de apă vie", acela care izvorăşte în permanenţă "din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului" (cf. Ap 22,1), s-a revărsat asupra Bisericii. Este apa Duhului care potoleşte setea şi care reînnoieşte (cf. In 4,14). Este iubirea milostivă a Tatălui care, în Cristos, ni s-a revelat şi dăruit încă o dată. La sfârşitul acestui an, putem să repetăm, cu bucurie reînnoită, imnul antic de recunoştinţă: "Lăudaţi pe Domnul că este bun, în veac este îndurarea lui" (Ps 118/117,1).