36.      Aş vrea deci să insist, în continuarea scrisorii Dies Domini, ca participarea la Euharistie să fie cu adevărat pentru orice botezat sufletul duminicii. Este un angajament la care nu se poate renunţa şi care trebuie trăit nu numai ca o împlinire a unui precept, ci ca o necesitate pentru o viaţă creştină într-adevăr conştientă şi coerentă. Intrăm într-un mileniu care se prefigurează caracterizat de un profund mozaic de culturi şi religii, chiar în ţările cu tradiţie creştină. În multe regiuni creştinii sunt sau devin o "turmă mică" (Lc 12,32). Aceasta îi aşază înaintea provocării de a mărturisi cu mai multă putere, deseori în condiţii de solitudine şi de dificultate, aspectele specifice identităţii lor. Datoria participării la Euharistie în fiecare duminică este unul dintre aceste aspecte. Euharistia duminicală, adunându-i săptămânal pe creştini ca familie a lui Dumnezeu în jurul mesei cuvântului şi a pâinii vieţii, este şi antidotul cel mai natural al dispersării. Ea este locul privilegiat unde comuniunea este constant anunţată şi întreţinută. Tocmai prin participarea euharistică, ziua Domnului devine şi ziua Bisericii, (²²) care poate exercita astfel într-o manieră eficientă rolul său de sacrament al unităţii.