Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library
Ioannes Paulus PP. II
Novo millennio ineunte

IntraText CT - Text

  • III. ÎNCEPÂND DIN NOU CU CRISTOS
    • 37
Previous - Next

Click here to show the links to concordance

Sacramentul Reconcilierii

37.      Vă cer un reînnoit curaj pastoral pentru ca pedagogia cotidiană a comunităţilor creştine să propună într-o manieră convingătoare şi eficientă practica sacramentului Reconcilierii. Aşa cum vă amintiţi, în anul 1984 am intervenit asupra acestei probleme prin exortaţia postsinodală Reconciliatio et paenitentia, care aduna roadele reflecţiei unei Adunări a Sinodului Episcopilor, consacrată acestei probleme. Invitam atunci la depunerea tuturor eforturilor posibile pentru a face faţă crizei "sensului păcatului" care se constată în cultura contemporană, (23) dar mai mult încă invitam la redescoperirea lui Cristos ca mysterium pietatis, cel prin care Dumnezeu ne arată inima sa compătimitoare şi ne reconciliază în mod deplin cu sine. Acest chip al lui Cristos trebuie redescoperit şi prin sacramentul Pocăinţei, care este pentru un creştin "calea obişnuită pentru a obţine iertarea şi ştergerea păcatelor grave săvârşite după Botez". (24) Atunci când am înfruntat problema la Sinodul menţionat, toţi erau conştienţi de criza sacramentului, mai ales în unele regiuni ale lumii. Motivele care se aflau la originea acestei crize nu au dispărut în timpul acestui scurt interval de timp. Dar anul jubiliar, care a fost în mod special caracterizat prin recurgerea la Pocăinţa sacramentală, ne-a oferit un mesaj încurajator, care nu trebuie lăsat să se piardă: dacă mulţi dintre credincioşi, şi printre ei mulţi tineri, s-au apropiat de acest sacrament cu rezultate benefice, este probabil necesar ca păstorii să se înarmeze cu mare încredere, creativitate şi perseverenţă în a-l prezenta şi a-l valorifica. Nu trebuie să cedăm, preaiubiţi fraţi întru preoţie, în faţa crizelor temporare! Darurile Domnului - şi sacramentele sunt printre cele mai preţioase dintre ele - vin de la acela care cunoaşte bine inima omului. El este Domnul istoriei.




23 Cf. nr. 18: AAS 77 (1985), 224.

24 Idem, 31: o.c., 258.




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License