Primatul harului

38.      A ne angaja cu mare încredere, în programul care ne aşteaptă, la o pastoraţie care să ofere întregul său spaţiu rugăciunii personale şi comunitare, înseamnă a respecta un principiu esenţial al viziunii creştine despre viaţă: primatul harului. Există o tentaţie care dintotdeauna întinde o cursă întregului drum spiritual şi acţiunii pastorale însăşi: aceea de a gândi că rezultatele depind de capacitatea noastră de a face şi de a programa. Desigur, Dumnezeu ne cere o reală colaborare la harul său şi ne invită, aşadar, să investim toate resursele de inteligenţă şi de acţiune în slujirea noastră pentru cauza împărăţiei. Dar să nu uităm că "fără Cristos nu putem face nimic" (cf. In 15,5).
          Rugăciunea ne ajută să trăim tocmai în acest adevăr. Ea ne aminteşte în mod constant primatul lui Cristos şi, în raport cu el, primatul vieţii interioare şi al sfinţeniei. Când acest principiu nu este respectat, trebuie să ne mirăm oare dacă proiectele pastorale cunosc eşecul şi lasă în suflet un sentiment descurajant de frustrare? Facem atunci experienţa discipolilor din episodul evanghelic al pescuitului minunat: "Toată noaptea am trudit, dar n-am prins nimic" (Lc 5,5). Acesta este momentul credinţei, al rugăciunii, al dialogului cu Dumnezeu, pentru a deschide inima harului şi a permite cuvântului lui Cristos să pătrundă în noi cu toată puterea sa: Duc in altum! Petru este cel care, în timpul pescuitului, spune cuvântul credinţei: "Dacă porunceşti tu, voi arunca din nou mrejele" (Lc 5,5). Permiteţi succesorului lui Petru, la acest început de mileniu, să invite întreaga Biserică la acest act de credinţă, care se exprimă printr-un reînnoit angajament de rugăciune.