IV. MARTORI AI IUBIRII

42.      "După aceasta vă vor cunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei, dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii" (In 13,35). Dacă noi am contemplat într-adevăr chipul lui Cristos, dragi fraţi şi surori, programele noastre pastorale nu vor putea să nu se inspire din "noua poruncă" pe care el ne-a dat-o: "Precum v-am iubit eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii" (In 13,34).
          Este o altă mare sferă în care va trebui să exprimăm un hotărât angajament programatic la nivelul Bisericii Universale şi al Bisericii particulare: acela al comuniunii (koinonia) care întruchipează şi manifestă esenţa însăşi a misterului Bisericii. Comuniunea este fructul şi manifestarea acelei iubiri care, izvorând din inima Tatălui, se revarsă în noi prin Duhul pe care Isus ni l-a dat (cf. Rom 5,5), pentru a face din noi toţi "o singură inimă şi un singur suflet" (Fap 4,32). În realizarea acestei comuniuni de iubire Biserica se manifestă ca "sacrament", mai exact ca "semn şi instrument al unirii intime cu Dumnezeu şi al unităţii întregului neam omenesc". (²⁶)
          Cuvintele lui Cristos despre acest subiect sunt prea precise pentru a le putea reduce importanţa. Multe lucruri, chiar şi în noul secol, vor fi necesare pentru drumul istoric al Bisericii: dar dacă va lipsi iubirea (agape), totul va fi în zadar. Însuşi apostolul Paul o aminteşte în imnul iubirii: chiar dacă am vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilor şi am avea o credinţă "care să strămute munţii", dacă ar lipsi iubirea, totul ar fi "nimic" (cf. 1Cor 13,2). Iubirea este cu adevărat "inima" Bisericii, cum bine a intuit sfânta Tereza de Lisieux, pe care am dorit s-o proclam învăţător al Bisericii, tocmai ca expertă în scientia amoris: "Am înţeles că Biserica are o inimă şi că această inimă este aprinsă de iubire. Am înţeles că numai iubirea face să acţioneze mădularele Bisericii (...) Am înţeles că iubirea cuprinde toate vocaţiile, că iubirea este totul". (²⁷)