45.      Locurile de comuniune trebuie să fie întreţinute şi extinse zi de zi, la orice nivel, în structura vieţii fiecărei Biserici. Comuniunea trebuie să apară aici cu claritate în raporturile dintre episcopi, preoţi şi diaconi, între păstori şi întreg poporul lui Dumnezeu, între cler şi persoane consacrate, între asociaţii şi mişcări ecleziale. În acest scop, organismele de participare prevăzute de Dreptul canonic, precum consiliile prezbiterale şi pastorale, trebuie să fie mai bine puse în valoare. Ele, aşa cum se ştie, nu se inspiră din criteriile democraţiei parlamentare, deoarece acţionează pe cale consultativă şi nu deliberativă; (²⁹) totuşi ele nu-şi pierd semnificaţia şi nici importanţa din această cauză. Într-adevăr, teologia şi spiritualitatea comuniunii inspiră o ascultare reciprocă şi eficace între păstori şi credincioşi, ţinându-i uniţi a priori în tot ceea ce este esenţial, îndreptându-i, pe de altă parte, la a converge, şi în ceea ce este discutabil, spre alegeri ponderate şi împărtăşite.
          În acest scop trebuie să ne însuşim vechea înţelepciunea, care, fără să aducă nici un prejudiciu rolului de autoritate al păstorilor, ştia să-i încurajeze la cea mai mare ascultare a întregului popor al lui Dumnezeu. Este semnificativ ceea ce sfântul Benedict amintea abatelui mănăstirii, invitându-l să-i consulte pe cei mai tineri: "Deseori unuia mai tânăr îi inspiră Domnul o părere mai bună". (³⁰) Şi sfântul Paulin de Nola îndeamnă: "Să preţuim vorbele tuturor creştinilor, deoarece în toţi suflă Duhul lui Dumnezeu". (³¹)
          Dacă totuşi înţelepciunea juridică, punând reguli precise de participare, arată structura ierarhică a Bisericii şi respinge tentaţiile arbitrariului şi ale pretenţiilor nejustificate, spiritualitatea comuniunii dă suflet elementelor instituţionale, indicând încrederea şi deschiderea, pentru a răspunde în mod deplin demnităţii şi responsabilităţii fiecărui membru al poporului lui Dumnezeu.