Diversitatea vocaţiilor

46.      Această perspectivă de comuniune este strâns legată de capacitatea comunităţii creştine de a face loc tuturor darurilor Duhului. Unitatea Bisericii nu înseamnă uniformitate, ci integrare organică a legitimei diversităţi. Este realitatea multor mădulare unite într-un singur trup, unicul trup al lui Cristos (cf. 1Cor 12,12). De aceea este necesar ca Biserica mileniului trei să-i stimuleze pe toţi cei botezaţi şi miruiţi să fie conştienţi de propria responsabilitate activă din viaţa eclezială. Alături de ministerul ordinat, alte ministere, instituite sau numai recunoscute, pot să înflorească în avantajul întregii comunităţi, susţinând-o în multiplele sale cerinţe: de la cateheze la animare liturgică, de la educaţia tinerilor la cele mai diverse expresii ale carităţii.
          Desigur, un efort generos trebuie depus - mai ales prin rugăciune insistentă la stăpânul secerişului (cf. Mt 9,38) - pentru promovarea vocaţiilor la preoţie şi a celor la o consacrare specială. Aceasta este o problemă de mare importanţă pentru viaţa Bisericii din orice parte a lumii. În anumite ţări cu tradiţie creştină, ea a devenit cu adevărat dramatică din cauza schimbării contextului social şi a secătuirii religioase care decurge din consumism şi secularism. Este necesar şi urgent să se înceapă o vastă pastoraţie a vocaţiilor, care să fie în atenţia parohiilor, a centrelor educative, a familiilor, suscitând o mai atentă reflecţie asupra valorilor esenţiale ale vieţii, care găsesc sinteza decisivă în răspunsul pe care fiecare este invitat să-l dea la chemarea lui Dumnezeu, în special când această chemare solicită dăruirea totală de sine şi a propriilor energii pentru cauza împărăţiei.
          În acest context se conturează şi orice altă vocaţie, înrădăcinată fiind în definitiv în bogăţia vieţi noi primite în sacramentul Botezului. În special, se va descoperi mai bine vocaţia care este proprie laicilor, chemaţi "să caute împărăţia lui Dumnezeu ocupându-se de cele vremelnice şi orânduindu-le după voinţa lui Dumnezeu" (³²) şi chiar să desfăşoare "în Biserică şi în lume partea lor proprie (...) lucrând pentru evanghelizarea şi sfinţirea oamenilor". (³³)
          În acelaşi sens, o mare importanţă pentru comuniune ocupă datoria de a promova diversele tipuri de asociaţii, care, fie în formele mai tradiţionale, fie în cele mai noi ale mişcărilor ecleziale, continuă să dea Bisericii o vivacitate care este darul lui Dumnezeu şi constituie o autentică "primăvară a Duhului". Trebuie, desigur, ca asociaţiile şi mişcările, atât în Biserica Universală cât şi în Bisericile particulare, să lucreze în deplin acord eclezial şi în supunere faţă de directivele autorităţii păstorilor. Este valabil pentru toţi avertismentul exigent şi peremptoriu al apostolului: "Nu stingeţi Duhul. Profeţiile să nu le dispreţuiţi. Cercetaţi toate şi păstraţi ce este bun" (1Tes 5,19-21).