Provocările actuale

51.      Şi apoi cum să ne ţinem deoparte în faţa perspectivelor unui dezastru economic, care fac neprimitoare şi ostile omului vaste suprafeţe ale planetei? Sau în faţa problemelor păcii, frecvent ameninţată de coşmarul războaielor catastrofice? Sau în faţa desconsiderării drepturilor fundamentale ale omului la atâtea persoane, în special la copii? Multe sunt urgenţele la care spiritul creştin nu poate rămâne insensibil.
          Un angajament special trebuie să privească unele aspecte ale radicalităţii evanghelice, care sunt adeseori puţin înţelese, până la a face nepopulară intervenţia Bisericii, dar care, pentru aceasta, nu pot să fie mai puţin prezente în agenda eclezială a carităţii. Mă refer la datoria de a ne angaja pentru respectul vieţii fiecărei fiinţe umane de la concepere până la apusul său natural. În acelaşi mod, slujirea faţă de om ne impune să strigăm, la timp sau ne la timp, că toţi cei care se folosesc de noile potenţialităţi ale ştiinţei, mai ales din terenul biotehnologiei, nu vor putea niciodată să ignore exigenţele fundamentale ale eticii, chiar dacă ar apela la o discutabilă solidaritate, care sfârşeşte prin a face discriminări între viaţă şi viaţă, în dispreţ faţă de demnitatea proprie fiecărei fiinţe umane.
          Pentru eficacitatea mărturiei creştine, mai ales în aceste domenii delicate şi controversate, este important să se facă un mare efort pentru a explica în mod adecvat motivele poziţiei Bisericii, subliniind mai ales că nu este vorba de a impune necredincioşilor o perspectivă de credinţă, ci de a interpreta şi apăra valorile înrădăcinate în natura însăşi a fiinţei umane. Caritatea va deveni atunci, în mod necesar, slujire faţă de cultură, politică, economie, familie, pentru ca pretutindeni să fie respectate principiile fundamentale de care depind destinul fiinţei umane şi viitorul civilizaţiei.