Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library
Ioannes Paulus PP. II
Novo millennio ineunte

IntraText CT - Text

  • I. ÎNTÂLNIREA CU CRISTOS, MOSTENIREA MARELUI JUBILEU
    • 5
Previous - Next

Click here to show the links to concordance

"Plinirea timpului"

5.       Coincidenţa acestui jubileu cu intrarea într-un nou mileniu a favorizat, cu siguranţă, fără să ne lăsăm pradă câtuşi de puţin fanteziilor milenariste, percepţia misterului lui Cristos în vastul orizont al istoriei mântuirii. Creştinismul este o religie inserată în istorie! Într-adevăr, pe terenul istoriei, Dumnezeu a voit să stabilească o alianţă cu Israel şi să pregătească astfel naşterea Fiului său din sânul Mariei, la "plinirea timpului" (Gal 4,4).
          Surprins în misterul său divin şi uman, Cristos este fundamentul şi centrul istoriei, sensul şi scopul ei ultim. Prin el se revelează într-adevăr Cuvântul şi imaginea Tatălui, care "toate le-a făcut" (In 1,3; cf. Col 1,15). Întruparea sa, care îşi are apogeul în misterul pascal şi în darul Duhului, constituie inima vibrantă a timpului, ora misterioasă în care împărăţia lui Dumnezeu se apropie (cf. Mc 1,15) şi se înrădăcinează în istoria noastră asemenea unui grăunte de muştar destinat să devină un arbore mare (cf. Mc 4,30-32).
          "Glorie ţie, Isuse Cristoase, astăzi şi întotdeauna tu vei domni". Cu acest cântec repetat de mii de ori, noi l-am contemplat în acest an pe Cristos aşa cum ni-l prezintă Apocalipsul: "Alfa şi omega, cel dintâi şi cel din urmă, începutul şi sfârşitul" (Ap 22,13). Şi, contemplându-l pe Cristos, noi i-am adorat în acelaşi timp pe Tatăl şi pe Duhul Sfânt, Sfânta Treime unică şi indivizibilă, mister inefabil în care toate îşi au începutul şi sfârşitul.




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License