18.      În realitate, Evangheliile nu pretind să fie o biografie completă a lui Isus după canoanele ştiinţei istorice moderne. Totuşi, în ele, chipul Nazarineanului apare cu un fundament istoric sigur, deoarece evangheliştii s-au preocupat să-i stabilească un contur, adunând pentru aceasta mărturii credibile (cf. Lc 1,3) şi trudind asupra documentelor supuse discernământului vigilent al Bisericii. Pe baza acestor mărturii iniţiale, ei declară, sub acţiunea iluminată de Duhul Sfânt, faptul deconcertat din punct de vedere uman al naşterii virginale a lui Isus din Maria, soţia lui Iosif. De la cei care l-au cunoscut timp de aproximativ 30 de ani petrecuţi de el la Nazaret (cf. Lc 3,23), ei au cules date despre viaţa sa de "fiu al tâmplarului" (Mt 13,55) şi "tâmplar" el însuşi, bine plasat în rândul rudelor sale (cf. Mc 6,3). Aici ei vor observa religiozitatea care îl îndemna să meargă cu ai săi în pelerinajul anual la templul din Ierusalim (cf. Lc 2,41) şi mai ales care îl făcea să frecventeze în mod regulat sinagoga din oraşul său (cf. Lc 4,16).
          Fără totuşi să constituie o dare de seamă organică şi detaliată, datele devin apoi mai abundente pentru perioada ministerului public, începând cu momentul în care tânărul galilean este botezat de către Ioan Botezătorul în apele Iordanului. Întărit de mărturia venită de la Dumnezeu, conştient de a fi "Fiul preaiubit" (Lc 3,22), Isus începe predica despre venirea împărăţiei lui Dumnezeu, arătându-ne exigenţele şi puterea prin cuvintele şi semnele de har şi de iertare. De aceea evangheliştii ni-l prezintă pe Isus pe drum, prin oraşe şi sate, însoţit de cei doisprezece apostoli aleşi de el (cf. Mc 3,13-19), de un grup de femei care îl ajută (cf. Lc 8,2-3), de mulţimile care îl caută sau îl urmează, de bolnavii care invocă puterea sa de vindecare, de interlocutorii care ascultă cuvintele sale cu mai mult sau mai puţin profit.
          Scrierile evanghelice converg apoi în a arăta tensiunea care se observă între Isus şi grupurile bine văzute ale societăţii religioase din timpul său, până la criza finală care îşi are epilogul dramatic pe Golgota. Este ora întunericului, urmată de o nouă, radioasă şi definitivă auroră. În fine, scrierile evanghelice se termină arătându-ni-l pe Nazarinean ca învingător al morţii: ele pun în evidenţă mormântul gol şi îl urmează în seria de apariţii în care discipolii, mai întâi perplecşi şi stupefiaţi, apoi invadaţi de o bucurie de nespus, îl descoperă viu şi strălucitor şi primesc de la el darul Duhului (cf. In 20,22) şi misiunea de a vesti evanghelia la "toate popoarele" (Mt 28,19).