20.      Cum a ajuns Petru la această credinţă? Şi ce anume ni se cere nouă dacă vrem să mergem pe urmele sale tot mai convinşi? Matei ne dă o indicaţie clară prin cuvintele cu care Isus primeşte mărturisirea lui Petru: "Ferice de tine, Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au dezvăluit-o, ci Tatăl meu care este în ceruri" (Mt 16,17). Expresia "carne şi sânge" evocă omul şi modul obişnuit de cunoaştere. În cazul lui Isus, acest mod obişnuit nu este suficient. Este necesar un har de "revelaţie" care vine de la Tatăl (cf. Mt 16,17). Luca ne oferă o indicaţie care merge în aceeaşi direcţie, atunci când notează că acest dialog cu discipolii se desfăşoară "în timp ce Isus se afla într-un loc separat pentru rugăciune" (Lc 9,18). Aceste două indicii convergente ne fac să conştientizăm faptul că la contemplarea deplină a chipului lui Isus nu ajungem numai cu forţele noastre, ci lăsându-ne conduşi de har. Numai experienţa tăcerii şi a rugăciunii oferă cadrul potrivit în care se poate maturiza şi dezvolta cunoaşterea cea mai adevărată, mai fidelă şi mai coerentă a acestui mister, care îşi are expresia culminantă în solemna proclamaţie a evanghelistului Ioan: "Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi; şi noi am văzut slava lui, slava unicului-născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr" (In 1,14).