27.      În faţa acestui mister, concomitent cu cercetarea teologică, un ajutor serios poate să ne vină din marele patrimoniu care este "teologia trăită" a sfinţilor. Ei ne oferă indicaţii importante, care permit să se primească mai uşor intuiţia credinţei, şi aceasta prin puterea luminilor speciale pe care unii dintre ei le-au primit de la Duhul Sfânt, sau chiar prin experienţa pe care ei înşişi au făcut-o prin acele stări teribile de încercare pe care tradiţia mistică le descrie ca "noaptea neagră". Foarte frecvent, sfinţii au trăit ceva asemănător cu experienţa lui Isus pe cruce, într-un amestec paradoxal de fericire şi durere. În Dialogul cu divina providenţă, Dumnezeu Tatăl îi arată Ecaterinei din Siena cum în sufletele sfinţilor pot fi prezente simultan bucuria şi suferinţa: "Sufletul este fericit şi îndurerat: îndurerat pentru păcatele aproapelui, fericit pentru unirea şi afectul carităţii pe care a primit-o în el însuşi. Aceştia îl imită pe Mielul imaculat, Fiul unic al meu, care, fiind răstignit, era fericit şi îndurerat". (¹³) În acelaşi fel, Tereza de Lisieux trăieşte agonia sa în comuniune cu cea a lui Isus, verificând în ea însăşi chiar paradoxul lui Isus deopotrivă fericit şi neliniştit: "Domnul nostru în Grădina Măslinilor se bucura de toate deliciile Sfintei Treimi, şi totuşi agonia sa nu era mai puţin crudă. Este un mister, dar vă asigur că înţeleg unele lucruri din el, deoarece le resimt eu însămi". (¹⁴) Este o mărturie strălucitoare! În plus, însăşi povestirea evangheliştilor dă fundament acestei percepţii ecleziale a conştiinţei lui Isus, atunci când aminteşte că Isus însuşi în abisul durerii, moare implorând iertarea pentru călăii săi (cf. Lc 23,24), adresând Tatălui extremul său abandon filial: "Tată, în mâinile tale îmi încredinţez sufletul" (Lc 23,46).