III. ÎNCEPÂND DIN NOU CU CRISTOS

29.      "Iată, eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor" (Mt 28,20). Această certitudine, dragi fraţi şi surori, a însoţit Biserica timp de 2000 de ani şi ea a fost reaprinsă acum în inimile noastre prin celebrarea jubileului. De la ea noi trebuie să luăm un reînnoit elan în viaţa creştină, făcând-o chiar forţa inspiratoare a drumului nostru. Conştienţi de această prezenţă a Celui Înviat printre noi, ne punem astăzi întrebarea adresată lui Petru la Ierusalim, imediat după Rusalii: "Ce trebuie să facem?" (Fap 2,37).
          Noi ne întrebăm cu un optimism încrezător, fără a subestima problemele. În mod cert, nu ne seduce perspectiva naivă care, în faţa marilor provocări ale timpului nostru, ar putea fi o formulă magică. Nu, nu o formulă magică ne va mântui, ci o persoană, şi certitudinea că ea ne inspiră: Eu sunt cu voi!
          Nu este vorba, aşadar, de a inventa un "nou program". Programul deja există: este cel dintotdeauna extras din Evanghelie şi din tradiţia vie. Este centrat, în ultimă analiză, pe Cristos însuşi, pe care trebuie să-l cunoaştem, să-l iubim, să-l imităm, pentru a trăi prin el viaţa trinitară şi pentru a transforma cu el istoria până la împlinirea sa în Ierusalimul ceresc. Este un program care nu se schimbă o dată cu variaţia timpurilor şi a culturilor, chiar dacă ţine cont de timp şi de cultură, pentru un dialog adevărat şi o comunicare eficace. Acest program dintotdeauna este programul nostru pentru cel de-al treilea mileniu.
          Este totuşi necesar ca el să se traducă prin orientări pastorale adaptate condiţiilor fiecărei comunităţi. Jubileul ne-a oferit oportunitatea extraordinară de a ne angaja, pentru câţiva ani, pe un drum comun pentru întreaga Biserică, un drum de cateheză centrat în jurul Sfintei Treimi şi însoţit de angajamente pastorale specifice pentru a realiza o fructuoasă experienţă jubiliară. Exprim mulţumirile mele pentru adeziunea cordială cu care s-a primit propunerea pe care am făcut-o în scrisoarea apostolică Tertio millennio adveniente. Acum nu mai este un obiectiv imediat care se prezintă înaintea noastră, ci orizontul cel mai larg şi mai exigent al pastoraţiei obişnuite. În mijlocul coordonatelor universale şi de nerenunţat, este necesar ca unicul program al Evangheliei să continue să se înscrie, aşa cum s-a întâmplat mereu, în istoria fiecărei realităţi ecleziale. În Bisericile locale se pot stabili elementele concrete ale unui program - obiective şi metode de muncă, formarea şi valorizarea personalului, căutarea mijloacelor necesare - care permit ca vestirea lui Cristos să ajungă la persoane, să modeleze comunităţile, să acţioneze în profunzime prin mărturia valorilor evanghelice în societate şi în cultură.
          Îndemn, aşadar, cu intensitate, păstorii Bisericilor particulare, ajutaţi de participarea diverselor componentele ale poporului lui Dumnezeu, să traseze cu încredere etapele drumului viitor, armonizând alegerile fiecărei comunităţi diecezane cu cele ale Bisericilor limitrofe şi cu cele ale Bisericii Universale.
          O asemenea armonie va fi cu certitudine facilitată prin activitate colegială, astăzi devenită obişnuită, îndrumată fiind de episcopi în conferinţele episcopale şi în sinoade. Nu a fost oare acesta şi sensul adunărilor continentale ale sinodului episcopilor care au subliniat pregătirea jubileului, elaborând liniile semnificative pentru vestirea actuală a evangheliei în multiple contexte şi în diverse culturi? Acest bogat patrimoniu de reflecţie nu trebuie să fie lăsat să cadă, ci să rămână în mod concret operaţional.
          Este, aşadar, o muncă entuziastă de relansare pastorală care ne aşteaptă. O operă care ne implică pe toţi. Doresc totuşi să sugerez, pentru edificarea şi orientarea comună, câteva priorităţi pastorale, pe care însăşi experienţa marelui jubileu le-a făcut să răsară în ochii mei cu o forţă specială.