31.      A aminti acest adevăr elementar, punându-l la baza programului pastoral care ne angajează la începutul noului mileniu, ar putea părea, la prima vedere, ceva mai puţin operativ. Se poate oare "programa" sfinţenia? Ce poate însemna acest cuvânt în logica unui plan pastoral?
          În realitate, a aşeza programul pastoral sub semnul sfinţeniei este o alegere plină de consecinţe. Înseamnă a exprima convingerea că, dacă Botezul este o adevărată intrare în sfinţenia lui Dumnezeu prin inserarea în Cristos şi locuirea Duhului său, ar fi un contrasens în mulţumirea cu o viaţă mediocră, trăită sub semnul unei etici minimaliste şi a unei religiozităţi superficiale. A întreba un catehumen: "Vrei să primeşti Botezul?" înseamnă în acelaşi timp a-l întreba: "Vrei să devii sfânt?". Înseamnă a aşterne pe drumul său caracterul radical al predicii de pe munte: "Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit" (Mt 5,48).
          Aşa cum însuşi Conciliul a explicat, acest ideal de perfecţiune nu trebuie să se confunde cu un fel de viaţă extraordinară, practicată numai de unele "genii" ale sfinţeniei. Căile sfinţeniei sunt multe şi adaptate la vocaţia fiecăruia. Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a permis să beatific şi să canonizez în aceşti ultimi ani numeroşi creştini şi printre ei mulţi laici, care s-au sfinţit în condiţiile cele mai obişnuite de viaţă. Este momentul de a propune din nou tuturor cu convingere această "dimensiune înaltă" a vieţii creştine obişnuite: întreaga viaţă a comunităţii ecleziale şi a familiilor creştine trebuie să ducă în această direcţie. Este totuşi evident că drumurile sfinţeniei sunt personale şi cer o adevărată şi proprie pedagogie a sfinţeniei, care să fie capabilă să se adapteze la ritmurile fiecărei persoane. Ea va trebui să integreze bogăţiile propunerii adresate tuturor prin formele tradiţionale de ajutor personal şi de grup şi prin forme mai recente oferite în asociaţiile şi în mişcările recunoscute de Biserică.