Euharistia duminicală

35.      Cea mai mare atenţie trebuie deci să fie îndreptată spre liturgie, "culmea spre care tinde acţiunea Bisericii şi în acelaşi timp izvorul din care rezultă întreaga sa forţă". (¹⁹) În secolul al XX-lea, mai ales de la Conciliul Vatican II încoace, comunitatea creştină a crescut mult în modul său de a celebra sacramentele, mai ales Euharistia. Trebuie să se persevereze în această direcţie, dând o importanţă specială Euharistiei duminicale şi duminicii însăşi, înţeleasă ca o zi specială de credinţă, ziua Domnului înviat şi a darului Duhului, adevăratul Paşte al săptămânii. (²⁰) De 2000 de ani timpul creştin este marcat de memoria acestei "prime zile după sabat" (cf. Mc 16,2.9; Lc 24,1; In 20,1), în care Cristos înviat a dat apostolilor darul păcii şi al Duhului (cf. In 20,19-23). Adevărul învierii lui Cristos este datul original pe care se reazemă credinţa creştină (cf. 1Cor 15,14), eveniment care se situează în centrul misterului timpului şi care prefigurează ultima zi, atunci când Cristos va reveni în glorie. Nu ştim ce evenimente ne va rezerva mileniul care începe, dar avem certitudinea că el va sta puternic în mâinile lui Cristos, "Regele regilor şi Domnul domnilor" (Ap 19,16), şi, celebrând chiar Paştele său nu numai o dată pe an, ci în fiecare duminică, Biserica va continua "să arate fiecărei generaţii ceea ce constituie axa purtătoare a istoriei, de care se leagă misterul originilor lumii şi cel al destinului ei final". (²¹)