|
Text
Celebrarea aniversării a 1700 de ani de la proclamarea
creştinismului ca religie a Armeniei ne-a adus împreună - Ioan Paul
al II-lea, Episcop al Romei şi Păstor al Bisericii Catolice, şi
Karekin al II-lea, Patriarh Suprem şi Catolicos al Tuturor Armenilor -
şi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a oferit această
fericită ocazie de a fi din nou alături în rugăciune comună,
pentru a lăuda Preasfântul Său Nume. Binecuvântată să fie
Sfânta Treime - Tată, Fiu şi Spirit Sfânt - acum şi în vecii
vecilor.
Celebrând acest minunat eveniment, ne amintim cu profundă stimă,
recunoştinţă şi iubire de marele mărturisitor al
Domnului nostru Isus Cristos, Sfântul Grigore Iluminătorul, precum şi
de colaboratorii şi succesorii săi. Ei au iluminat nu numai poporul
Armeniei, ci şi pe cele din ţările învecinate din Caucaz.
Mulţumită mărturiei, dedicării şi exemplului lor, în
anul 301 poporul armean a fost scăldat în lumina divină, întorcându-se
în mod sincer spre Cristos, Adevărul, Viaţa şi Calea spre
mântuire.
Ei l-au adorat pe Dumnezeu ca Tată al lor, l-au mărturisit pe
Cristos ca Domn al lor şi l-au invocat pe Spiritul Sfânt ca sfinţitor
al lor; ei au iubit Biserica Universală Apostolică ca Mamă a
lor. Porunca supremă a lui Cristos, de a-l iubi pe Dumnezeu mai presus de
toate şi pe semenii noştri ca pe noi înşine, a devenit un mod de
viaţă pentru armenii din vechime. Înzestraţi cu o mare
credinţă, ei au ales să dea mărturie despre Adevăr
şi să accepte moartea atunci când este nevoie, pentru a putea avea
astfel viaţa eternă. Martirajul din iubire pentru Cristos a devenit
astfel o măreaţă moştenire a multor generaţii de
armeni. Cea mai preţioasă comoară pe care o generaţie o
putea transmite generaţiei următoare a fost fidelitatea
faţă de Evanghelie, astfel încât, cu harul Spiritului Sfânt,
urmaşii să fie la fel de hotărâţi ca şi predecesorii
lor să dea mărturie despre Adevăr. Exterminarea unui milion
şi jumătate de creştini armeni, în ceea ce este numit în general
primul genocid al secolului al XX-lea, şi anihilarea care a urmat, a altor
mii, sub fostul regim totalitar, sunt tragedii încă vii în memoria
generaţiei de astăzi. Aceşti nevinovaţi măcelăriţi
în zadar nu sunt canonizaţi, dar mulţi dintre ei au fost cu
siguranţă mărturisitori şi martiri pentru numele lui
Cristos. Ne rugăm pentru odihna sufletelor lor, şi îi îndemnăm
pe credincioşi să nu uite niciodată semnificaţia sacrificiului
lor. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru faptul că creştinismul din
Armenia a supravieţuit adversităţilor din ultimele 17 secole,
şi că Biserica Armeană este acum liberă să îşi
îndeplinească misiunea de proclamare a Veştii Bune în republica
modernă a Armeniei şi în multe zone mai apropiate sau mai
îndepărtate unde se află comunităţi armene.
Armenia este din nou o ţară liberă, aşa cum a fost în
vremea împăratului Tridates şi a Sfântului Grigore Iluminătorul.
De-a lungul ultimilor zece ani, în înfloritoarea republică, a fost
recunoscut dreptul cetăţenilor de a aduce cult şi de a-şi
practica religia în libertate. În Armenia şi în diaspora au fost
înfiinţate noi instituţii armene, au fost construite biserici, au
fost fondate asociaţii şi şcoli. În toate acestea recunoaştem
mâna iubitoare a lui Dumnezeu. Pentru că El a făcut ca miracolele
Sale să fie vizibile în istoria continuă a unei mici naţiuni,
care şi-a păstrat identitatea specifică datorită
credinţei sale creştine. Datorită credinţei şi
Bisericii lui, poporul armean şi-a dezvoltat o cultură
creştină unică, ce este într-adevăr o contribuţie
preţioasă la tezaurul întregii creştinătăţi.
Exemplul Armeniei creştine atestă faptul că Cristos aduce
speranţa în orice situaţie umană, oricât de dificilă ar fi
ea. Ne rugăm ca lumina mântuitoare a credinţei creştine să
strălucească asupra celor slabi şi asupra celor bogaţi,
asupra naţiunilor dezvoltate şi asupra celor în curs de dezvoltare.
În mod special astăzi, complexitatea şi provocările
situaţiei internaţionale cer o alegere între bine şi rău,
între lumină şi întuneric, între umanitate şi inumanitate, între
adevăr şi falsitate. Actualele probleme legate de legislaţie, de
politică, de ştiinţă şi de viaţa de familie ating
însăşi sensul omeniri şi vocaţia sa. Ele cheamă
creştinii de astăzi - nu mai puţin decât pe martiri din alte
timpuri - să dea mărturie despre Adevăr, chiar şi cu riscul
de a plăti un preţ mare.
Această mărturie va fi mai convingătoare dacă toţi
discipolii lui Cristos vor mărturisi împreună o singură
credinţă şi vor vindeca rănile diviziunilor dintre ei. Fie
ca Spiritul Sfânt să îi călăuzească pe creştini,
şi pe toţi oamenii de bună voinţă, pe drumul
reconcilierii şi al fraternităţii. Aici, în Etchmiadzin,
reînnoim angajamentul nostru solemn la rugăciune şi conlucrare pentru
a grăbi venirea zilei comuniunii între toţi membrii turmei
credincioase a lui Cristos, cu respect real pentru tradiţiile noastre
sacre particulare.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, să nu facem nimic împotriva iubirii, ci
"având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să
lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne
împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în
lupta care ne stă înainte" (cf. Evrei 12,1).
Ne îndemnăm credincioşii să se roage fără încetare
ca Spiritul Sfânt să ne umple pe toţi, aşa cum au făcut-o
sfinţii martiri din toate timpurile şi locurile, cu
înţelepciunea şi curajul de a-l urma pe Cristos, Calea, Adevărul
şi Viaţa.
Etchmiadzin, 27 septembrie 2001
Sanctitatea sa
Ioan Paul al
II-lea Sanctitatea
sa Karekin al II-lea
|