Text

Celebrarea aniversării a 1700 de ani de la proclamarea creştinismului ca religie a Armeniei ne-a adus împreună - Ioan Paul al II-lea, Episcop al Romei şi Păstor al Bisericii Catolice, şi Karekin al II-lea, Patriarh Suprem şi Catolicos al Tuturor Armenilor - şi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a oferit această fericită ocazie de a fi din nou alături în rugăciune comună, pentru a lăuda Preasfântul Său Nume. Binecuvântată să fie Sfânta Treime - Tată, Fiu şi Spirit Sfânt - acum şi în vecii vecilor.

Celebrând acest minunat eveniment, ne amintim cu profundă stimă, recunoştinţă şi iubire de marele mărturisitor al Domnului nostru Isus Cristos, Sfântul Grigore Iluminătorul, precum şi de colaboratorii şi succesorii săi. Ei au iluminat nu numai poporul Armeniei, ci şi pe cele din ţările învecinate din Caucaz. Mulţumită mărturiei, dedicării şi exemplului lor, în anul 301 poporul armean a fost scăldat în lumina divină, întorcându-se în mod sincer spre Cristos, Adevărul, Viaţa şi Calea spre mântuire.

Ei l-au adorat pe Dumnezeu ca Tată al lor, l-au mărturisit pe Cristos ca Domn al lor şi l-au invocat pe Spiritul Sfânt ca sfinţitor al lor; ei au iubit Biserica Universală Apostolică ca Mamă a lor. Porunca supremă a lui Cristos, de a-l iubi pe Dumnezeu mai presus de toate şi pe semenii noştri ca pe noi înşine, a devenit un mod de viaţă pentru armenii din vechime. Înzestraţi cu o mare credinţă, ei au ales să dea mărturie despre Adevăr şi să accepte moartea atunci când este nevoie, pentru a putea avea astfel viaţa eternă. Martirajul din iubire pentru Cristos a devenit astfel o măreaţă moştenire a multor generaţii de armeni. Cea mai preţioasă comoară pe care o generaţie o putea transmite generaţiei următoare a fost fidelitatea faţă de Evanghelie, astfel încât, cu harul Spiritului Sfânt, urmaşii să fie la fel de hotărâţi ca şi predecesorii lor să dea mărturie despre Adevăr. Exterminarea unui milion şi jumătate de creştini armeni, în ceea ce este numit în general primul genocid al secolului al XX-lea, şi anihilarea care a urmat, a altor mii, sub fostul regim totalitar, sunt tragedii încă vii în memoria generaţiei de astăzi. Aceşti nevinovaţi măcelăriţi în zadar nu sunt canonizaţi, dar mulţi dintre ei au fost cu siguranţă mărturisitori şi martiri pentru numele lui Cristos. Ne rugăm pentru odihna sufletelor lor, şi îi îndemnăm pe credincioşi să nu uite niciodată semnificaţia sacrificiului lor. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru faptul că creştinismul din Armenia a supravieţuit adversităţilor din ultimele 17 secole, şi că Biserica Armeană este acum liberă să îşi îndeplinească misiunea de proclamare a Veştii Bune în republica modernă a Armeniei şi în multe zone mai apropiate sau mai îndepărtate unde se află comunităţi armene.

Armenia este din nou o ţară liberă, aşa cum a fost în vremea împăratului Tridates şi a Sfântului Grigore Iluminătorul. De-a lungul ultimilor zece ani, în înfloritoarea republică, a fost recunoscut dreptul cetăţenilor de a aduce cult şi de a-şi practica religia în libertate. În Armenia şi în diaspora au fost înfiinţate noi instituţii armene, au fost construite biserici, au fost fondate asociaţii şi şcoli. În toate acestea recunoaştem mâna iubitoare a lui Dumnezeu. Pentru că El a făcut ca miracolele Sale să fie vizibile în istoria continuă a unei mici naţiuni, care şi-a păstrat identitatea specifică datorită credinţei sale creştine. Datorită credinţei şi Bisericii lui, poporul armean şi-a dezvoltat o cultură creştină unică, ce este într-adevăr o contribuţie preţioasă la tezaurul întregii creştinătăţi.

Exemplul Armeniei creştine atestă faptul că Cristos aduce speranţa în orice situaţie umană, oricât de dificilă ar fi ea. Ne rugăm ca lumina mântuitoare a credinţei creştine să strălucească asupra celor slabi şi asupra celor bogaţi, asupra naţiunilor dezvoltate şi asupra celor în curs de dezvoltare. În mod special astăzi, complexitatea şi provocările situaţiei internaţionale cer o alegere între bine şi rău, între lumină şi întuneric, între umanitate şi inumanitate, între adevăr şi falsitate. Actualele probleme legate de legislaţie, de politică, de ştiinţă şi de viaţa de familie ating însăşi sensul omeniri şi vocaţia sa. Ele cheamă creştinii de astăzi - nu mai puţin decât pe martiri din alte timpuri - să dea mărturie despre Adevăr, chiar şi cu riscul de a plăti un preţ mare.

Această mărturie va fi mai convingătoare dacă toţi discipolii lui Cristos vor mărturisi împreună o singură credinţă şi vor vindeca rănile diviziunilor dintre ei. Fie ca Spiritul Sfânt să îi călăuzească pe creştini, şi pe toţi oamenii de bună voinţă, pe drumul reconcilierii şi al fraternităţii. Aici, în Etchmiadzin, reînnoim angajamentul nostru solemn la rugăciune şi conlucrare pentru a grăbi venirea zilei comuniunii între toţi membrii turmei credincioase a lui Cristos, cu respect real pentru tradiţiile noastre sacre particulare.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, să nu facem nimic împotriva iubirii, ci "având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte" (cf. Evrei 12,1).

Ne îndemnăm credincioşii să se roage fără încetare ca Spiritul Sfânt să ne umple pe toţi, aşa cum au făcut-o sfinţii martiri din toate timpurile şi locurile, cu înţelepciunea şi curajul de a-l urma pe Cristos, Calea, Adevărul şi Viaţa.

Etchmiadzin, 27 septembrie 2001

          Sanctitatea sa Ioan Paul al II-lea                Sanctitatea sa Karekin al II-lea