5.5. Responsabilitatea noastră pentru relele de astăzi
          "Pe lângă numeroasele lumini, epoca actuală prezintă multe umbre". (⁸⁸) Printre acestea, pe prim plan, poate fi semnalat fenomenul negării lui Dumnezeu în multele sale forme. Ceea ce frapează în mod deosebit este faptul că această negare, mai ales în aspectele sale cele mai teoretice, este un proces apărut în lumea occidentală. Apoi, strâns legat de eclipsarea lui Dumnezeu, întâlnim o serie întreagă de fenomene negative, cum ar fi indiferenţa religioasă, lipsa atât de răspândită a sensului transcendent al vieţii umane, un climat de secularism şi de relativism etic, negarea dreptului la viaţa copilului încă nenăscut, chiar pecetluită prin legislaţii favorabile avortului, şi o amplă indiferenţă faţă de strigătul celor săraci în sectoare întregi ale familiei umane.
          Întrebarea neliniştitoare pe care trebuie să ne-o punem este, în ce măsură credincioşii sunt ei înşişi responsabili de aceste forme de ateism, teoretic şi practic. Constituţia Gaudium et spes răspunde prin cuvinte deosebit de exact alese: "Adeseori şi credincioşii poartă o anumită răspundere în această privinţă. În realitate, ateismul, privit în ansamblu, nu este un fenomen originar, ci se naşte din diferite cauze, printre care se numără şi o reacţie critică împotriva religiilor şi, în anumite regiuni, mai ales împotriva religiei creştine. De aceea, în această geneză a ateismului, credincioşii pot avea un rol deloc neglijabil". (⁸⁹)
          Din moment ce faţa adevărată a lui Dumnezeu a fost revelată în Isus Cristos, creştinilor le este oferit harul incomensurabil de a cunoaşte această faţă: însă ei au şi responsabilitatea de a trăi într-o astfel de manieră încât să arate şi altora faţa adevărată a lui Dumnezeu cel viu. Ei sunt chemaţi să iradieze lumii adevărul că "Dumnezeu este iubire (agape)" (1In 4,8. 16). Întrucât Dumnezeu este iubire, el este şi trinitate de persoane, a cărei viaţă constă în infinita comunicare reciprocă de iubire. De aici urmează că cea mai bună cale ca toţi creştinii să iradieze adevărul lui Dumnezeu iubire este iubirea reciprocă: "Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii" (In 13,35). Şi aceasta până în punctul de a putea spune că adesea creştinii, "prin neglijarea educării credinţei, sau printr-o prezentare înşelătoare a doctrinei, sau chiar prin deficienţele vieţii lor religioase, morale şi sociale, mai degrabă învăluie decât dezvăluie adevăratul chip al lui Dumnezeu şi al religiei". (⁹⁰)
          În sfârşit, trebuie subliniat că menţionarea acestor greşeli ale creştinilor din trecut nu înseamnă numai a le mărturisi în faţa lui Cristos Mântuitorul, ci şi a-l lăuda pe Domnul istoriei pentru iubirea sa milostivă. De fapt, creştinii nu cred numai în existenţa păcatului, ci, şi mai ales, în "iertarea păcatelor". În plus, amintirea acestor greşeli înseamnă şi acceptarea solidarităţii noastre cu cei care, în bine şi în rău, ne-au precedat pe calea adevărului, oferirea unui motiv puternic de convertire la exigenţele evangheliei pentru prezent, şi a pune un preludiu necesar la cererea de iertare lui Dumnezeu, care deschide calea reconcilierii reciproce.