|
6.2. Implicaţiile ecleziale
Care sunt
implicaţiile pe care un act eclezial de cerere de iertare le are în
însăşi viaţa Bisericii? Ies la iveală diferite aspecte:
- În primul rând
trebuie avut în vedere procesele diversificate de recepţie a
actelor de căinţă eclezială, pentru că ele diferă
în raport de contextele religioase, culturale, politice, sociale, personale
etc. În această lumină trebuie luat în consideraţie faptul
că anumite evenimente sau cuvinte legate de o istorie contextualizată
nu au în mod necesar o importanţă universală şi, invers, că
actele condiţionate de o anumită perspectivă teologică
şi pastorală au comportat consecinţe de o mare pondere asupra
răspândirii evangheliei (ne gândim, de exemplu, la diferitele modele
istorice ale teologiei misiunii). În plus, trebuie evaluat raportul dintre
binefacerile spirituale şi posibilele costuri ale unor asemenea acte,
chiar având în vedere accentuările necuvenite pe care
"mass-media" le poate da unor aspecte ale pronunţărilor
ecleziale: trebuie avut în vedere totdeauna avertismentul apostolului Paul de a
primi, considera şi susţine cu prudenţă şi iubire
"pe cei slabi în credinţă" (cf. Rom 14,1). În
special, trebuie acordată atenţie istoriei, identităţii
şi contextelor Bisericilor orientale şi Bisericilor care
acţionează în continente sau ţări unde prezenţa
creştină este preponderent minoritară.
- Trebuie precizat subiectul
adecvat chemat să se pronunţe referitor la greşelile din
trecut, fie că este vorba despre păstori locali, consideraţi
personal sau colegial, fie că este vorba despre păstorul universal,
episcopul Romei. În această perspectivă este oportun să se
ţină seama - în recunoaşterea greşelilor din trecut şi
a referinţelor actuale care pot fi mai bine asumate - de distincţia
dintre magisteriu şi autoritatea Bisericii: nu orice act al
autorităţii are valoarea magisteriului, din care motiv, un
comportament contrar evangheliei a uneia sau mai multor persoane îmbrăcate
cu autoritate nu implică de la sine o angajare a carismei magisteriale,
asigurată păstorilor Bisericii de către Domnul, şi nu recere,
în consecinţă, nici un act magisterial de reparare.
- Trebuie subliniat
că destinatarul oricărei posibile cereri de iertare este
Dumnezeu şi că eventualii destinatari umani, mai ales dacă sunt
colectivi, în cadrul sau în afara comunităţii ecleziale, trebuie
specificaţi printr-un oportun discernământ istoric şi teologic,
atât pentru îndeplinirea actelor conveniente de reparare, cât şi pentru a
le da lor mărturie despre bunăvoinţa şi iubirea
faţă de adevărul fiilor Bisericii. Aceasta se va face cu atât
mai bine cu cât va exista mai mult un dialog şi reciprocitate între
părţile în cauză într-un eventual drum de reconciliere, unit cu
recunoaşterea greşelilor şi cu căinţa de ele,
fără a ignora că reciprocitatea - uneori imposibilă din
cauza convingerilor religioase ale interlocutorului - nu poate fi oricum
considerată condiţie indispensabilă şi că gratuitatea
iubirii se exprimă adesea printr-o iniţiativă unilaterală.
- Eventualele
gesturi de reparare sunt legate de recunoaşterea unei
responsabilităţi care durează în timp şi vor putea avea
atât un caracter simbolico-profetic, cât şi o valoare de reconciliere
efectivă (de exemplu, între creştinii separaţi). De asemenea,
şi în definirea acestor acte este de dorit o cercetare comună cu eventualii
destinatari, ascultând cererile legitime pe care ei le pot prezenta.
- Pe plan pedagogic,
este oportună evitarea perpetuării imaginilor negative despre
celălalt, ca şi activarea proceselor de necuvenită
autoculpabilizare, subliniind faptul că asumarea greşelilor din
trecut este pentru cel care crede un fel de participare la misterul lui Cristos
răstignit şi înviat, care a luat asupra sa greşelile tuturor.
Această perspectivă pascală se dovedeşte a fi deosebit de
adaptată pentru a produce roade de eliberare, de reconciliere şi de
bucurie pentru toţi cei care sunt implicaţi cu credinţă vie
în cererea de iertare, atât ca subiecţi cât şi ca destinatari.
|