Ştim bine câte şi ce suferinţe a trebuit
să înduraţi până acum; ştim că în mijlocul vostru nu
mai există nici un Episcop care să-şi poată păstori
liber Dieceza, să îi îndrume pe preoţi şi să dea
credincioşilor săi normele şi îndrumările potrivite.
Într-adevăr, toţi au fost ridicaţi din scaunele lor şi se
află fie în închisoare, fie surghiuniţi departe de turmele lor. Se
verifică astfel, în mod tragic, cuvântul Scripturii: "Bate-voi
păstorul şi se vor risipi oile turmei" (Matei 26,31; cf. Zaharia
13,7). Mai ştim apoi că Biserica Greco-Catolică, atât de
înfloritoare între voi prin numărul credincioşilor şi prin virtuţile
ei, este considerată de lege ca fiind dispărută, iar sfintele
lăcaşuri şi instituţiile ei au fost destinate altor
scopuri, ca şi cum acest lucru ar corespunde dorinţelor şi
aspiraţiilor credincioşilor înşişi; numeroase
comunităţi călugăreşti, de bărbaţi şi
de femei, au fost risipite, iar şcolile în care tinerii, sub îndrumarea
acestor călugări, îşi deschideau mintea spre lumina
înţelepciunii umane şi creştine, şi creşteau în
integritatea moravurilor şi în deprinderea virtuţilor, au fost
interzise, ca fiind dăunătoare şi periculoase pentru
naţiune, şi încredinţate altora; numeroşi preoţi,
datorită fidelităţii lor faţă de credinţa
strămoşească şi faţă de Scaunul Apostolic,
şi pentru că nu au consimţit sub nici o formă să se
clintească din statornicia lor creştină, să îşi
păteze conştiinţa sau să îşi trădeze istoria, fie
au fost deportaţi din patria lor în regiuni îndepărtate, fie au fost
osândiţi la muncă silnică sau aruncaţi în închisoare, unde
duc încă o viaţă plină de mizerii, dar glorioasă în
ochii lui Dumnezeu şi a oamenilor cinstiţi.
La acestea se adaugă şi faptul că în toată multitudinea
de cărţi, ziare şi foi volante, catolicilor nu le este
acordată nici o posibilitate de a se folosi de presă pentru a-şi
face auzit glasul, pentru ca să strălucească adevărul
şi pentru ca drepturile sacre ale Bisericii să fie puse în
adevărata lor lumină şi apărate.
Este deci uşor ca, în aceste condiţii, Biserica Catolică
să fie descrisă şi prezentată drept un duşman
periculos pentru binele public. Totuşi, este cât se poate de clar faptul
că aceia care sunt discipoli fideli ai creştinismului, şi se
silesc să îi pună în practică învăţăturile, nu
sunt mai prejos decât nimeni altcineva în ceea ce priveşte iubirea de
ţară, respectul faţă autorităţile civile,
supunerea faţă de legile stabilite, dacă acestea nu impun
lucruri contrare legilor naturale, divine sau bisericeşti.
|