Deja în analele patriei voastre strălucesc exemple minunate de credinţă, de statornicie şi de tărie creştină. Într-adevăr, încă din timpuri foarte îndepărtate, după cum se spune, "au existat la Durostor, Axiopolis şi Tomis, martiri care şi-au vărsat sângele pentru numele lui Cristos. Cu toate că din viaţa lor nu se cunoaşte nimic altceva decât martiriul pe care l-au suferit, acesta, fiind în afara oricărei îndoieli, vorbeşte în mod elocvent" (A.A.S. 1937, p. 421). Voi sunteţi, într-un anumit fel, fiii acestor martiri şi, "drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul" (1Corinteni 15,58).

Pământul ţării voastre, precum a fost înroşit de sângele martirilor, a fost stropit şi cu sudoarea apostolilor. Printre aceştia din urmă care, fără a-şi cruţa eforturile, au adus la voi credinţa creştină şi cultul înţelepciunii umane şi divine, se remarcă în mod deosebit Sfântul Niceta, Episcop de Remesiana, care, la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul celui de-al V-lea, a fost apostol neobosit al acestui popor. Mulţumită lui, strămoşii voştri au învăţat "să facă să răsune numele lui Cristos cu o inimă romană, şi să trăiască creştineşte în linişte şi pace" (Sf. Paulin de Nola, Carmen XVII, Migne, P.L. 61, 488-489). El nu numai că le-a adus strămoşilor voştri cuvântul Evangheliei şi i-a învăţat practicarea virtuţilor creştine, ci a şi lăsat generaţiilor următoare o mărturie a remarcabilelor sale învăţături, prin scrierile de o mare importanţă pe care el "le-a compus într-un stil simplu şi clar" (cf. Gennadius, De viris illus., c. 22; Migne, P.L. 58, 1073).