Ştim bine câte şi ce suferinţe a trebuit să înduraţi până acum; ştim că în mijlocul vostru nu mai există nici un Episcop care să-şi poată păstori liber Dieceza, să îi îndrume pe preoţi şi să dea credincioşilor săi normele şi îndrumările potrivite. Într-adevăr, toţi au fost ridicaţi din scaunele lor şi se află fie în închisoare, fie surghiuniţi departe de turmele lor. Se verifică astfel, în mod tragic, cuvântul Scripturii: "Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei" (Matei 26,31; cf. Zaharia 13,7). Mai ştim apoi că Biserica Greco-Catolică, atât de înfloritoare între voi prin numărul credincioşilor şi prin virtuţile ei, este considerată de lege ca fiind dispărută, iar sfintele lăcaşuri şi instituţiile ei au fost destinate altor scopuri, ca şi cum acest lucru ar corespunde dorinţelor şi aspiraţiilor credincioşilor înşişi; numeroase comunităţi călugăreşti, de bărbaţi şi de femei, au fost risipite, iar şcolile în care tinerii, sub îndrumarea acestor călugări, îşi deschideau mintea spre lumina înţelepciunii umane şi creştine, şi creşteau în integritatea moravurilor şi în deprinderea virtuţilor, au fost interzise, ca fiind dăunătoare şi periculoase pentru naţiune, şi încredinţate altora; numeroşi preoţi, datorită fidelităţii lor faţă de credinţa strămoşească şi faţă de Scaunul Apostolic, şi pentru că nu au consimţit sub nici o formă să se clintească din statornicia lor creştină, să îşi păteze conştiinţa sau să îşi trădeze istoria, fie au fost deportaţi din patria lor în regiuni îndepărtate, fie au fost osândiţi la muncă silnică sau aruncaţi în închisoare, unde duc încă o viaţă plină de mizerii, dar glorioasă în ochii lui Dumnezeu şi a oamenilor cinstiţi.

La acestea se adaugă şi faptul că în toată multitudinea de cărţi, ziare şi foi volante, catolicilor nu le este acordată nici o posibilitate de a se folosi de presă pentru a-şi face auzit glasul, pentru ca să strălucească adevărul şi pentru ca drepturile sacre ale Bisericii să fie puse în adevărata lor lumină şi apărate.

Este deci uşor ca, în aceste condiţii, Biserica Catolică să fie descrisă şi prezentată drept un duşman periculos pentru binele public. Totuşi, este cât se poate de clar faptul că aceia care sunt discipoli fideli ai creştinismului, şi se silesc să îi pună în practică învăţăturile, nu sunt mai prejos decât nimeni altcineva în ceea ce priveşte iubirea de ţară, respectul faţă autorităţile civile, supunerea faţă de legile stabilite, dacă acestea nu impun lucruri contrare legilor naturale, divine sau bisericeşti.