Colaboratori
sinucigaşi pentru apărarea comunismului
Mărturisim că această
problemă ne lasă perplecşi pe noi, de la TFP, cu atât mai mult
cu cât niciodată nu s-a mai afirmat că acordarea acestor ajutoare ar
fi fost condiţionată, de către binefăcătorii
occidentali, de dreptul la o supraveghere strictă pentru a împiedica
folosirea acestor subvenţii în scopul cumpărării sau
fabricării de arme şi muniţii care să folosească la
menţinerea sub forţă a popoarelor subjugate, sau pentru a evita
ca, în cazul unui război contra Occidentului, să se întoarcă
împotriva aceloraşi naţiuni care le-au finanţat..
Să ducem raţionamentul până la
capăt. Suntem siguri că, dacă Moscova dispune de bani pentru a
contrainforma, cu reţelele sale de propagandă şi de
conspiraţie, toate naţiunile pământului, în aceste cheltuieli
faraonice nu au intrat părţi considerabile din sumele primite ca acte
de binefacere din partea donatorilor occidentali?
În acest caz, aceşti binefăcători ai
victimelor comunismului nu au fost în acelaşi timp complicii involunatari – să zicem - ai masacrului şi, în
acelaşi timp, colaboratori sinucigaşi în atacul împotriva
Occidentului, pe lângă faptul de a fi aliaţi ai ciumei comuniste în
toate naţiunile?
|