Dacă
cunoşteau sfârşitul tragic al comunismului, de ce au mai dorit
să-l construiască în ţările lor?
Dacă liderii comunişti din lumea
liberă ştiau care vor fi urmările comunismului, adică ceea
ce astăzi poate vedea toată lumea, de ce conspirau pentru extinderea
în ţările lor a acestui regim de mizerie, sclavie şi
ruşine? De ce nu precupeţeau nici un efort sau bani în lupta asiduă de
instalare a comunismului elitele
fiecărui sector al populaţiei, începând cu elitele spirituale,
clerul, şi continuând cu cele sociale, ale burgheziei înalte şi
medii, elitele culturale din Universităţi şi din mediile de
comunicaţie socială, elitele vieţii publice, atât civile cât
şi militare, sindicatele şi alte organizaţii de clasă din
orice pătură socială, pentru a ajunge în sfârşit la tineri
şi chiar la copiii de şcoală elementară? Pasiunea
ideologică i-a orbit până la puncul de a nu mai înţelege faptul
că doctrina şi regimul pe care vroiau să-l construiască în
ţara lor nu avea cum să nu producă şi roadele mizeriei
şi nefericirii pe care le cunoşteau şi celelalte prelungiri ale
lumii sovietice, ca de exemplu spaţiul cuprins de la malurile berlineze
ale râului Spree până la Vladivostok?
|