Când o voce de mare autoritate a spus adevărul: surpriză!

Cu toate acestea, opinia publică occidentală îşi făcea o idee vagă despre mizeria neagră în care se aflau şi se află şi azi popoarele subjugate, atunci când, în anul 1984, un om de o remarcabilă îndrăzneală apostolică a avut curajul să traseze, în câteva cuvinte semnificative, un tablou sumar, în Occident parcă ar fi căzut o bombă a cărei detonare s-a auzit în toată lumea.

Cine era acest om? Un teolog de renume mondial, o înaltă oficialitate a Bisericii, cardinalul german Joseph Ratzinger, Prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.

Ce a spus el? Iată cuvintele sale: “Milioane de contemporani de-ai noştri aspiră pe bună dreptate la regăsirea libertăţilor fundamentale de care sunt lipsiţi de către regime totalitare şi atee care au ajuns la putere pe căi revoluţionare şi violente, tocmai în numele libertăţii poporului. Această ruşine a timpului nostru, care nu poate fi ignorată; sub pretextul că le asigură libertatea, ţine naţiuni întregi în condiţii de sclavie nedemne de fiinţa umană.”

(”Învăţături despre unele aspecte ale teologiei eliberării”, Congregaţia pentru doctrina Credinţei, 6 august 1984, n. XI, 10), cfr. V. Messori, “Raport asupra credinţei”, în „Dialog cu cardinalul Joseph Ratzinger”, Edizioni Paoline, 1985, p. 201).

A spus numai atât, şi opinia publică occidentală a rămas cutremurată. Ani mai târziu, enorma criză care a cuprins lumea sovietică a dovedit nu numai că avusese dreptate Cardinalul, dar şi mai mult, cuvintele sale nu reprezentau decât un tablou sumar al unei realităţi oripilante.