|
“Utilii
naivi”: burghezi, oameni politici, oameni ai Bisericii care nu au atacat
comunismul, dar au împroşcat un tir neîntrerupt de defăimări la
adresa organizaţiilor anticomuniste
“Utilii-naivi” erau cei mai indicaţi
să distrugă ideea că pericolul comunist ameninţai să
contamineze fiecare ţară în parte. “Utilul-idiot” era de
preferinţă un representant al Bisericii cu aparenţe
conservatoare, un burghez calm şi lipsit de griji, un om politic aparent
preocupat de manevre şi şarlatanerii politice lipsite de ideologie.
Şi aşa mai departe.
Nici unul din ei nu vedea în mass-media nici
măcar puţinul transmis de aceştia despre dezastrul din sânul
regimului comunist, nici înaintarea ofensivei roşii în viaţa
internă a ţării. Nu se temeau de o lovitură de stat
comunistă, şi cu atât mai puţin de o victorie a comunismului.
Trăia liniştit, răspândind în jurul lui nepăsarea.
Toate acestea contribuiau la un climat de
neîncredere şi dispreţ la adresa anticomunismului, de aceeaşi
amploare şi opus climatului de simpatie şi încredere creat în jurul
comunismului de însăşi ingenuitatea lor, atât de rar sinceră.
Comunismul nu a fost niciodată
reţinut în a profita de ajutorul fraierilor, despre care Scriptura spune
“infinitus est numerus” (Eccl. 1, 15) în omenire în general, şi “quorum
parvus est numerus” în rândul Roşilor. De reţinut că de cele mai
multe ori, “utilii-idioţi”
nu luau iniţiativa de a vorbi împotriva personalităţilor care
reprezentau asociaţii anticomuniste, pentru că preferau să-i
ignore sistematic.
Cu toate acestea, atunci când, în unele cercuri,
cineva relata o întâmplare neplăcută, atribuind-o unui sau altui
personaj sau grup anticomunist, “utilul-idiot” era acela care confirma cu cea
mai mare preocupare faptul, care se indigna cel mai tare, care cel mai adesea
prezenta o situaţie detaliată (verosimilă sau neverosimilă)
pentru a “întări”.
Dimpotrivă, dacă în aceleaşi
cercuri cineva povestea ceva care discredita vreun personaj sau asociaţie
comunistă, “utilul-idiot”, folosind sistematic analiza binevoitoare,
bazată pe îndoială, se găsea imediat să peroreze,
găsind circumstanţe atenuante în favoarea nevinovăţiei
celui incriminat, se întrista că investigaţiile excesive ale
poliţiei ar fi urmat să tulbure liniştea familiei persoanei în
cauză, etc. În toate acestea s-ar putea afla o doză de echitate
şi de bun simţ, dar, mai ales, de perfidă şi ipocrită
parţialitate în favoarea comunistului. Acest lucru este evident când ne
gândim că toţi aceşti ”utili-idioţi” păstrau
această atitudine mieroasă numai în favoarea unor
personalităţi sau grupuri de stânga, dar niciodată în favoarea
personalităţilor de dreapta.
În tot acest comportament, “utilul idiot“,
abil, nu pronunţa nici un cuvânt în favoarea comunismului, căci
dacă ar fi elogiat prin ceva comunismul, ar fi trezit bănuieli, ar fi
încetat să mai pară ingenuu şi, prin urmare, să fie util.
|