TFP în mijlocul furtunii

Întregul şir al evenimentelor cu adevărat dramatice i-a zguduit profund (dacă nu ar fi existat încrederea în Preafericita Fecioră Maria, s-ar fi putut mai bine spune că i-a îndurerat până la sânge) pe membrii TFP braziliene.

De aceea, încă din „zorii” tulburi şi însângeraţi ai acestei crize, o mână de catolici care au stat la baza viitoarei noastre asociaţii, a dat alarma (cfr. Plinio Corrêa de Oliveira, “Em Defesa da Acão Católica”, 1943, cu o prefaţă de cardinalul Benedetto Aioisi Masella, pe atunci nunţiu apostolic în Brazilia. Opera a făcut obiectul unei importante scrisori elogiative din partea Papei Pius al XII-lea, scrisă de către Substitutului Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun, monsenoirul G.B. Montini, mai târziu Paul al VI-lea).

Imediat a început un tir de contraatacuri care au făcut ca un mare număr de medii catolice (pepiniera viitorilor comunişti atât de utili în agitaţiile din anii 1963-1964) să se închidă total mesajului nostru. Astfel, ecumenici cu totul şi cu toţi, dar mai ales faţă de stângişti, catolicii de stânga se erijau încă de atunci în “inchizitorii” noştri!

Atunci a început cea mai dureoasă parte a luptei noastre. Dacă odinioară această luptă era îndreptată împotriva lupilor flămânzi şi gata să sfâşie, acum, în numele fidelităţi noastre faţă de Biserică, eram nevoiţi să o îndreptăm spre aceeaşi turmă, şi, chinuitor!, chiar împotriva păstorilor acestei sau acelei turme binecuvântate de Domnul Nostru Isus Cristos.

Toată această luptă, lungă şi scăldată în lacrimi, sudoare şi sânge, plină de deziluzii, a fost povestită de TFP în două cărţi, una dintre ele recent apărută (Meio Seculo de Epopeia anticomunista, 1980; Um Homem, uma obra, uma gesta, 1989), pe care nu este nevoie să le rezumăm aici.

Să spunem doar că, bucurându-se se susţinerea unor TFP-uri extraordinare existente atunci (respectiv în Argentina, Bolivia, Canada, Cile, Colombia, Equador, Spagna, Stati Uniti, Uruguay e Venezuela), a fost lansat documentul intitulat “Politica Vaticanului de deschidere faţă de guvernele comuniste: pentru TFP, omisiune sau rezistenţă?”, adresat Papei Paul al VI-lea, în care toate asociaţiile înfrăţite sau autonome se declarau alături de noi pe poziţie de respectoasă rezistenţă la Ostpolitika Vaticanului. Spiritul care a determinat acest gest şi care însufleţeşte deasemenea TFP-urile şi Birourile ei costituite astăzi în 22 de ţări, se poate rezuma în următorul apel cuprins în aceeaşi declaraţie: “În această atitudine filială, îi spunem Păstorului Păstorilor: sufletul nostru este al Vostru, viaţa nostra este a Voastră. Porunciţi-ne ce doriţi. Dar nu ne cereţi să stăm cu braţele încrucişate în faţa lupului roşu care atacă. Conştiinţa nostra refuză aceasta”.