Titlul,Capitolul, Art., Can.
1 I,0, 0,12 | Biserica.~ § 2. Aceştia trebuie să-şi îndeplinească
2 I,0, 0,15 | prestigiului de care se bucură, aceştia au dreptul, ba chiar obligaţia
3 I,0, 0,25 | miniştrilor.~ § 2. Aceştia au de asemenea obligaţia
4 IV,5, 0,127 | curiei patriarhale sau, dacă aceştia lipsesc, dintre Episcopii
5 IV,7, 0,143 | un număr mai mare; toţi aceştia sunt desemnaţi în modul
6 IV,8, 0,147 | constituit în acelaşi teritoriu; aceştia, deşi rămân înscrişi propriei
7 VII,0, 4,220 | curiei patriarhale, dacă aceştia există, altfel după consultarea
8 VII,0, 4,232 | curiei patriarhale, dacă aceştia există, altfel după consultarea
9 VII,0, 4,233 | 2. (cf 413 § 2) Dacă aceştia lipsesc sau sunt împiedicaţi
10 VII,2, 0,289 | credinţă, speranţă şi caritate, aceştia să crească în Hristos, iar
11 X,0, 0,327 | funcţiuni ale sacrei liturghii, aceştia sunt conduşi numai de dreptul
12 X,1, 1,337 | şi modalităţile prin care aceştia, dar şi seminariştii vor
13 X,1, 1,340 | luminosul tezaur lăsat de aceştia, vor explica doctrina sănătoasă.~
14 X,2, 0,360 | eparhiali, nici unul dintre aceştia, în decurs de patru luni,
15 X,3, 0,388 | exceptând cazul în care aceştia însoţesc autoritatea care
16 XII,1, 2,471 | determinată în tipic astfel încât aceştia să fie stimulaţi mereu să
17 XII,1, 2,514 | trecerea timpului determinat, aceştia pot fi înlăturaţi din funcţie
18 XII,1, 2,516 | fiecărei case în parte; toţi aceştia îşi îndeplinesc funcţia
19 XII,1, 2,516 | despre desemnarea economilor, aceştia vor fi numiţi de către Superiorul
20 XIV,0, 0,593 | evanghelizare.~ § 2. Aceştia vor colabora de bună voie
21 XV,2, 1,611 | facultatea de a predica; aceştia pot chiar invita pe orice
22 XVI,2, 0,696 | conform facultăţilor cu care aceştia sunt înzestraţi.~ §
23 XVI,6, 4,774 | sacra hirotonire primită; aceştia, dacă au fost hirotoniţi
24 XVI,7, 2,794 | special, oriunde ar locui aceştia, precum şi celorlalţi credincioşi
25 XVI,7, 2,795 | supuşi lui, oriunde ar locui aceştia, precum şi pe ceilalţi credincioşi
26 XVI,7, 2,796 | supuşi lui, oriunde ar locui aceştia, precum şi pe ceilalţi credincioşi
27 XVI,7, 7,852 | vreun impediment pentru care aceştia înşişi pot da dispensă,
28 XVI,8, 5,893 | locului, cu condiţia ca aceştia să trăiască în limitele
29 XX,1, 1,948 | timpul convenabil pentru aceştia; convocarea, dacă trebuie
30 XX,1, 1,953 | 2. Dacă vreunul din aceştia de mai sus este admis, votul
31 XXII,0, 4,998 | se ducă tratative între aceştia pentru găsirea unei soluţii
32 XXIII,2, 0,1030| retribuţie justă, astfel încât aceştia să poată prevedea corespunzător
33 XXIV,2, 1,1088 | scaunul eparhial este vacant, aceştia nu pot fi înlăturaţi, ci
34 XXIV,2, 2,1097 | apărătorului legăturii, dacă aceştia nu au fost citaţi, actele
35 XXIV,2, 2,1097 | fi citaţi, în realitate aceştia au intervenit, sau cel puţin
36 XXIV,2, 2,1100 | fiecare cauză în parte; aceştia pot fi, însă, înlăturaţi
37 XXIV,3, 0,1115 | se arată mai sus; pe toţi aceştia îi poate pedepsi şi judecătorul.~
38 XXIV,7, 0,1136 | curatorilor lor, sau că aceştia nu pot tutela îndeajuns
39 XXIV,10, 2,1170| însuşi compromisul, dacă aceştia nu vor fi desemnaţi nominal,
40 XXIV,10, 2,1176| dacă necesitatea o cere, aceştia trebuie să se adreseze tribunalului
41 XXV,1, 3,1195 | va fi intimat părţilor; aceştia, dacă nu au consimţit deja,
42 XXV,1, 5,1223 | celor care au preluat de la aceştia cauza, aceeaşi putere probatoare
43 XXV,1, 5,1229 | în privinţa celor pe care aceştia le-au cunoscut în baza ministeriului
44 XXV,1, 7,1289 | apărătorului legăturii, dacă aceştia au intervenit în judecată.~
45 XXV,2, 0,1350 | vor fi semnate de către aceştia.~
46 XXVII,2, 0,1459| cel care a primit de la aceştia hirotonirea, vor fi pedepsiţi
|