Titlul,Capitolul, Art., Can.
1 IV,3, 0,110 | Bisericii patriarhale să emită legi pentru toată Biserica patriarhală,
2 IV,8, 0,150 | promulgate de Patriarh, dacă sunt legi liturgice, sunt în vigoare
3 IV,8, 0,150 | pretutindeni; dacă însă sunt legi disciplinare, sau dacă este
4 IV,8, 0,150 | eparhii; dacă însă aceste legi sau decizii au fost aprobate
5 VI,1, 0,167 | Consiliului Ierarhilor de a da legi şi norme, acest Consiliu
6 XI,0, 0,401 | altora, vor lupta pentru legi drepte în societate şi vor
7 XXVII,1, 0,1405| bisericeşti, să emită chiar şi legi penale, şi de asemenea poate
8 XXVII,1, 0,1405| pedeapsă corespunzătoare, cu legi proprii chiar şi legea divină
9 XXVII,1, 0,1414| contrariul; în celelalte legi sau precepte aceasta se
10 XXVII,1, 0,1419| aplicată prin puterea aceleiaşi legi sau precept.~ §
11 XXIX,1, 0,1491 | teritoriu determinat; celelalte legi au putere numai pe teritoriul
12 XXIX,1, 0,1492 | dispoziţie explicită în aceste legi aceloraşi credincioşi creştini,
13 XXIX,1, 0,1495 | inabilitante numai acele legi în care se stabileşte în
14 XXIX,1, 0,1503 | presupune revocarea unei legi existente anterior, ci legile
15 XXIX,2, 0,1507 | în schimb, împotriva unei legi canonice care conţine o
16 XXIX,3, 0,1512 | alţii sau este contrar unei legi ce avantajează pe privaţi [=
17 XXIX,3, 3,1536 | adică destinderea unei legi pur bisericeşti într-un
|