Art. III
Despre ordine şi congregaţii

7° Despre exclaustrare şi despre părăsirea ordinului sau a congregaţiei

Can. 546 -          § 2. (688 § 2) Cel care, pe durata voturilor temporare, cere, pentru o cauză gravă, să părăsească ordinul sau congregaţia, poate primi de la Superiorul general, cu consimţământul consiliului său, indultul de a părăsi definitiv ordinul sau congregaţia şi de a reveni la viaţa lumească, cu efectele amintite în can. 493; în congregaţiile de drept eparhial, pentru ca indultul să aibă valoare, trebuie confirmat de Episcopul eparhial al locului în care se află casa principală a aceleiaşi congregaţii.

Can. 547 - § 1. (689 § 1) Superiorul major, pentru o cauză justă, după ce s-a consultat cu consiliul său, poate să excludă un membru cu voturi temporare de la reînnoirea lor sau de la emiterea profesiunii perpetue.
         § 2. (689 § 2) O infirmitate fizică sau psihică, contractată chiar şi după profesiunea temporară, care, după judecata experţilor, îl face pe membrul cu voturi temporare inapt pentru a-şi petrece viaţa în institutul călugăresc, constituie un motiv pentru a nu fi admis la reînnoirea profesiunii temporare sau la emiterea profesiunii perpetue, exceptând cazul în care infirmitatea a fost contractată datorită neglijenţei institutului sau din cauza muncii efectuate în institut.
         § 3. (869 § 3) Dacă membrul, pe durata voturilor temporare, a devenit dement, chiar dacă nu poate emite noua profesiune, totuşi nu poate fi demis din institut.

Can. 548 - § 1. (<> 686) Indultul de exclaustrare poate fi acordat de către autoritatea căreia îi este supus ordinul sau congregaţia, după ce a fost audiat Superiorul general împreună cu consiliul său; impunerea exclaustrării, însă, se face de către aceeaşi autoritate, la cererea Superiorului general cu consimţământul consiliului său.
         § 2. Referitor la celelalte despre exclaustrare se vor respecta cann.489-491.

Can. 549 - § 1. (691) Membrul cu voturi perpetue nu va cere indultul de a părăsi ordinul sau congregaţia şi de a reveni la viaţa lumească decât din motive foarte grave; cererea sa o va înainta Superiorului general, care o va trimite autorităţii competente, împreună cu votul său şi al consiliului său.
         § 2. Acest indult, în ordine, este rezervat Scaunului Apostolic; în congregaţii însă, în afara Scaunului Apostolic, îl mai poate acorda şi:
         1° Patriarhul, pentru toţi membrii care au domiciliul în limitele teritoriului Bisericii pe care o prezidează, după ce l-a consultat, în cazul congregaţiei de drept eparhial, pe Episcopul eparhial;
         2° Episcopul eparhial al eparhiei în care membrul îşi are domiciliul, dacă este vorba despre congregaţiile de drept eparhial;
         § 3. Indultul de a părăsi ordinul sau congregaţia are aceleaşi efecte canonice ca şi cele stabilite în can. 493; cu privire la membrul care este constituit în hirotonirea sacră, mai este valabil şi can. 494.

Can. 550 - (cf 665 § 2) Membrul care se îndepărtează în mod ilegitim de casa propriului ordin sau congregaţie cu intenţia de a se sustrage de sub puterea Superiorilor, va fi cercetat cu grijă de aceiaşi Superiori; dacă, însă, nu revine în timpul prescris de statute, va fi pedepsit conform normei dreptului sau [va fi] chiar şi demis.

8° Despre demiterea din ordin sau congregaţie

Can. 551 - (703) Cele prescrise în can. 497 şi 498 cu privire la demitere sau la eliminare, sunt valabile şi pentru membrii ordinelor sau a congregaţiilor; autoritatea competentă însă, este Superiorul major, după ce s-a consultat cu consiliul său, sau, dacă este vorba de eliminare, cu consimţământul aceluiaşi consiliu; dacă există vreun pericol în caz de amânare şi nu mai este timp pentru a se adresa Superiorului major, chiar şi Superiorul local îl poate alunga pe membru, cu consimţământul consiliului său, şi înştiinţându-l imediat pe Superiorul major.

Can. 552 - § 1. (696 § 2) Membrul cu voturi temporare poate fi demis de către Superiorul general, cu consimţământul consiliului său, exceptând cazul în care în statute demiterea este rezervată Episcopului eparhial sau altei autorităţi căreia îi este supus ordinul sau congregaţia.
         § 2. Pentru a decide despre demitere, pe lângă alte condiţii prescrise eventual în statute, se vor respecta şi următoarele:
         1° motivele demiterii să fie grave şi, din partea membrului, să fie externe şi culpabile;
         2° lipsa spiritului călugăresc, care poate fi scandalos pentru alţii, este un motiv suficient pentru demitere dacă repetatele admonestări împreunate cu o penitenţă sănătoasă s-au dovedit zadarnice;
         3° motivele demiterii trebuie cu certitudine aduse la cunoştinţa autorităţii care demite, chiar dacă nu e necesar ca acestea să fie dovedite în mod formal; întotdeauna, însă, trebuie aduse la cunoştinţa membrului dându-i-se deplina posibilitate de a se apăra, iar răspunsurile sale vor fi supuse cu fidelitate autorităţii care demite.
         § 3. Recursul contra decretului de demitere are efect suspensiv.

Can. 553 - (cf 699) Pentru demiterea unui membru cu voturi perpetue este competent Superiorul general; pentru celelalte se vor respecta cann. 500 - 503.