TITLUL XV
DESPRE MAGISTERUL BISERICESC

CAPITOLUL I
DESPRE SARCINA BISERICII DE A ÎNVĂŢA ÎN GENERAL

Can. 595 - § 1. (cf 747) Biserica, căreia Hristos Domnul i-a încredinţat depozitul credinţei astfel încât, asistată de Spiritul Sfânt, să păstreze cu sfinţenie adevărul revelat, să-l pătrundă în profunzime, să-l anunţe şi să-l expună cu fidelitate, are dreptul înnăscut, independent de orice putere omenească, şi obligaţia de a propovădui Evanghelia tuturor oamenilor.
         § 2. Biserica are competenţa de a anunţa mereu şi pretutindeni principiile morale, chiar şi cele referitoare la ordinea socială, precum şi de a pronunţa judecata sa cu privire la orice realitate umană, ori de câte ori o cer demnitatea persoanei umane şi drepturile sale fundamentale sau mântuirea sufletelor.

Can. 596 - (cf 756) Sarcina de a învăţa, în numele Bisericii, este numai de competenţa Episcopilor; totuşi la această sarcină îşi au partea lor, conform normei dreptului, fie cei care, prin efectul hirotonirii sacre, sunt cooperatori ai Episcopilor, fie cei care, fără a fi constituiţi în hirotonirile sacre, au primit mandatul de a învăţa.

Can. 597 - § 1. (= 749) Pontiful Roman, în virtutea sarcinii sale, se bucură de infailibilitate în magister dacă, în calitate de Păstor şi Doctor suprem al tuturor credincioşilor creştini care îi confirmă în credinţă pe fraţii săi, proclamă prin act definitiv o doctrină în materie de credinţă sau de morală, care trebuie respectată.
         § 2. De asemenea, şi Colegiul Episcopilor se bucură de infailibilitate în magister dacă Episcopii reuniţi în Conciliul Ecumenic exercită magisterul şi, ca învăţători şi judecători ai credinţei şi ai moralei pentru Biserica universală, declară o doctrină despre credinţă sau morală ce trebuie definitiv respectată; sau dacă, răspândiţi în lume, păstrând legătura de comuniune între ei şi cu succesorul sfântului Petru, învăţând în mod autentic chestiuni de credinţă şi morală, împreună cu acelaşi Pontif Roman, cad de acord asupra unei formulări unice care trebuie considerată definitivă.
         § 3. Nici o doctrină nu trebuie considerată infailibilă dacă aceasta nu rezultă în mod evident.

Can. 598 - (= 750) Trebuie crezut cu credinţă divină şi catolică tot ceea ce este conţinut în cuvântul lui Dumnezeu, scris sau transmis prin tradiţie, adică unicului depozit de credinţă încredinţat Bisericii, şi care în acelaşi timp este propus ca fiind revelat în mod divin fie prin magisterul solemn al Bisericii, fie prin magisterul său obişnuit şi universal, care apoi este manifestat de adeziunea comună a credincioşilor creştini sub conducerea magisterului sacru; toţi credincioşii creştini sunt de aceea obligaţi să evite orice doctrină contrară acestuia.

Can. 599 - (= 752) Nu trebuie acordat consensul credinţei, ci o supunere călugărească a intelectului şi a voinţei la o doctrină pe care fie Pontiful Roman, fie Colegiul Episcopilor o enunţă în materie de credinţă şi de morală, când exercită magisterul autentic, chiar dacă nu intenţionează să o proclame printr-un act definitiv; credincioşii creştini se vor îngriji de aceea să evite ceea ce nu corespunde cu aceasta.

Can. 600 - (= 753) Episcopii care sunt în comuniune cu capul Colegiului şi cu membrii, fie individual fie reuniţi în Sinoade sau în Concilii particulare, chiar dacă nu se bucură de infailibilitate în învăţământ, sunt autentici doctori în credinţă şi învăţători ai credincioşilor creştini încredinţaţi grijii lor; credincioşii creştini sunt obligaţi să adere printr-o supunere sufletească călugărească la acest magister autentic al Episcopilor lor.

Can. 601 - Fiecărei Biserici îi incumbă îndatorirea, exercitată în primul rând de Patriarhi şi de Episcopi, de a răspunde întrebărilor permanente ale oamenilor privind sensul vieţii, într-un mod adaptat fiecărei generaţii şi culturi, şi de asemenea de a le oferi soluţii creştine problemelor mai urgente, în lumina Evangheliei, cercetând semnele timpului, astfel încât, lumina lui Hristos, care îi luminează pe toţi oamenii să strălucească tot mai mult, pretutindeni.

Can. 602 - În grija pastorală vor fi recunoscute nu numai principiile ştiinţelor sacre, ci şi descoperirile celorlalte ştiinţe, pentru a fi utilizate astfel încât credincioşii creştini să fie conduşi la o viaţă de credinţă mai conştientă şi reflectată.

Can. 603 - Se va promova cultivarea literaturii şi a artelor, pentru puterea lor de a exprima şi comunica, printr-o singulară eficacitate, sensul credinţei, recunoscând justa libertate şi diversitatea culturilor.

Can. 604 - În primul rând, Păstorii Bisericii sunt cei care se vor îngriji astfel încât între variatele enunţări ale doctrinei, în diferitele Biserici vor păstra şi vor promova acelaşi sens al credinţei, astfel încât integritatea şi unitatea credinţei să nu sufere daune, ci dimpotrivă să fie pusă într-o lumină mai bună catolicitatea Bisericii, printr-o diversitate legitimă.

Can. 605 - Episcopilor, mai ales celor întruniţi în Sinoade sau Concilii, însă singular a Scaunului Apostolic, le revine promovarea cu autoritate, păstrarea şi apărarea cu religiozitate a integrităţii şi unităţii credinţei şi a bunelor moravuri, chiar respingând, ori de câte ori este necesar, părerile care sunt contrare acestora sau admonestând cu privire la cele ce pot să le pună în pericol.

Can. 606 - § 1. Teologii sunt cei care, printr-o mai profunda inteligenţă a misterului mântuirii, a ştiinţelor sacre şi a celor înrudite, precum şi prin specializarea în chestiuni noi, respectând cu fidelitate magisterul autentic al Bisericii, totodată folosindu-se de libertate, explică şi apără credinţa Bisericii şi contribuie la progresul doctrinar.
         § 2. În cercetarea şi exprimarea adevărurilor teologice, ei sunt cei care vor fi zeloşi în edificarea comunităţii de credinţă şi vor coopera cu pricepere la sarcina Episcopilor de a învăţa.
         § 3. (cf 820) Celor care se ocupă cu disciplinele teologice, mai ales în seminare, în universităţile de studii şi în facultăţi, le incumbă cooperarea cu oamenii care excelează în alte ştiinţe, împreunându-şi părerile şi puterile.