CAPITOLUL
V
DESPRE UNGEREA BOLNAVILOR
Can. 737 - § 1. (cf 998) Prin ungerea
sacramentală a bolnavilor, îndeplinită de sacerdot cu
rugăciunea, credincioşii creştini afectaţi de boală
gravă şi căiţi din inimă primesc harul prin care, întăriţi
cu speranţa răsplăţii veşnice şi dezlegaţi
de păcate, devin dispuşi la îndreptarea vieţii şi
sunt ajutaţi să treacă peste boală sau să o suporte cu
răbdare.
§ 2. (cf 1002) În
Bisericile în care există obişnuinţa administrării
sacramentului ungerii de către mai mulţi sacerdoţi împreună,
se va avea grijă să se păstreze, pe cât posibil,
această obişnuinţă.
Can.
738 - (cf 1001) Credincioşii creştini vor primi
cu bucurie ungerea bolnavilor ori de câte ori se îmbolnăvesc
grav; păstorii sufletelor, pe de altă parte, şi rudele celor
bolnavi să aibă grijă ca bolnavii să fie ajutaţi prin
acest sacrament la timpul oportun.
Can.
739 - § 1. (1003 § 1) Ungerea bolnavilor o
administrează valid toţi şi numai sacerdoţii.
§ 2. (1003 § 2)
Administrarea ungerii bolnavilor, prin funcţie, îi revine parohului,
vicarului parohial şi tuturor celorlalţi sacerdoţi, cu privire
la cei care i-au fost încredinţaţi spre îngrijire;
însă, cu permisiunea cel puţin presupusă a celor
citaţi mai sus, oricare sacerdot poate administra în mod licit acest
sacrament, iar în caz de necesitate chiar trebuie să o facă.
Can.
740 - (cf 1005-1006) Credincioşii creştini, grav
bolnavi, care şi-au pierdut simţurile sau uzul raţiunii, se
presupune că ar fi vrut să le fie administrat acest sacrament
în pericol de moarte sau, după părerea sacerdotului, chiar
şi într-un alt timp.
Can.
741 - (<> 999) Uleiul folosit în sacramentul
ungerii bolnavilor trebuie, desigur, să fie binecuvântat de
însuşi sacerdotul care administrează sacramentul,
exceptând cazul în care dreptul particular al propriei Biserici sui
iuris dispune altfel.
Can.
742 - (cf 1000) Ungerile vor fi îndeplinite cu
grijă prin cuvintele, ordinea şi felul prescris în
cărţile liturgice; însă, în caz de necesitate, este
suficientă o singură ungere, cu formula specifică.
|