Art.
II
Despre impedimentele dărâmătoare în general
Can. 790 - § 1. (cf 1073) Impedimentul
dărâmător face persoana inabilă pentru celebrarea
validă a căsătoriei.
§ 2. Impedimentul, chiar
dacă îl are numai una din cele două părţi, face
totuşi invalidă căsătoria.
Can.
791 - (= 1074) Se consideră public impedimentul care
poate fi dovedit în for extern; altfel este ocult.
Can.
792 - (<> 1075 § 2) Prin dreptul particular al unei
Biserici sui iuris nu se va stabili impedimente dărâmătoare
decât pentru o cauză foarte gravă,
împreunându-şi părerile cu Episcopii eparhiali ai altor
Biserici sui iuris interesate, şi după consultarea Scaunului
Apostolic; nici o autoritate inferioară, însă, nu poate stabili
noi impedimente dărâmătoare.
Can.
793 - (= 1076) Obiceiul care introduce un impediment nou
sau care este contrar impedimentelor existente este respins.
Can.
794 - § 1. (= 1077 § 1) Ierarhul locului poate interzice
supuşilor săi căsătoria, într-un caz special, oriunde
ar locui aceştia, precum şi celorlalţi credincioşi
creştini ai propriei Biserici sui iuris care se află actualmente
în limitele teritoriului eparhiei, dar numai temporar, pentru o
cauză gravă şi cât timp aceasta durează.
§ 2. Dacă este vorba
de Ierarhul locului care îşi exercită puterea în limitele
teritoriului Bisericii patriarhale, Patriarhul poate adăuga o clauză
dărâmătoare unei astfel de interdicţii; în celelalte
cazuri, însă, numai Scaunul Apostolic.
Can.
795 - § 1. (1078 § 1) Ierarhul locului poate dispensa
credincioşii creştini supuşi lui, oriunde ar locui aceştia,
precum şi pe ceilalţi credincioşi creştini
înscrişi în propria Biserică sui iuris şi care se
află actualmente în limitele teritoriului eparhiei, de la
impedimentele de drept bisericesc cu excepţia următoarelor:
1° al hirotonirii sacre;
2° al votului public
perpetuu de castitate depus într-un institut călugăresc,
exceptând cazul în care este vorba despre o congregaţie de
drept eparhial;
3° al uciderii
soţului.
§ 2. Dispensa de la
aceste impedimente este rezervată Scaunului Apostolic; Patriarhul,
însă, poate dispensa de la impedimentele uciderii soţului
şi votului public perpetuu de castitate emis în congregaţiile
de orice condiţie juridică.
§ 3. Nu se dă
dispensă niciodată de la impedimentul consangvinităţii
în linie dreaptă sau de gradul doi în linie colaterală.
Can.
796 - § 1. (= 1079 § 1) În cazul pericolului urgent
de moarte, Ierarhul locului poate dispensa credincioşii creştini
supuşi lui, oriunde ar locui aceştia, precum şi pe ceilalţi
credincioşi creştini care se află actualmente în limitele
teritoriului eparhiei, de la forma celebrării căsătoriei şi
de la toate şi fiecare dintre impedimentele de drept bisericesc, fie
publice, fie oculte, exceptând impedimentul hirotonirii sacre a
sacerdoţiului.
§ 2. În
aceleaşi circumstanţe şi numai în cazurile în care
nu poate fi abordat nici măcar Ierarhul locului, aceeaşi putere de a
dispensa o are parohul, un alt sacerdot înzestrat cu facultatea de a
binecuvânta căsătoria şi sacerdotul catolic la care se
referă can. 832, § 2; confesorul, însă, are aceeaşi
putere, dacă este vorba despre impediment ocult, pentru forul intern, fie
în cadrul, fie în afara actului confesiunii sacramentale.
§ 3. Se consideră
că Ierarhul locului nu putea fi abordat, dacă abordarea era
posibilă numai într-un mod diferit de acela prin scrisoare sau prin
acces personal.
Can.
797 - § 1. (1080 § 1) Dacă se descoperă un
impediment atunci când totul este pregătit pentru celebrarea
căsătoriei, şi căsătoria nu poate fi
amânată fără pericolul probabil al unui rău grav
până la obţinerea dispensei de la autoritatea competentă,
au puterea de a dispensa de la toate impedimentele, cu excepţia celor la
care se referă can. 795, § 1, nn. 1 şi 2, Ierarhul locului şi,
cu condiţia să fie un caz ocult, toţi cei la care se referă
can 796, § 2, respectând condiţiile prescrise acolo.
§ 2. Această putere
este valabilă şi pentru validarea căsătoriei, dacă
prin aşteptare ar exista acelaşi pericol şi nu este la
dispoziţie timp suficient pentru abordarea autorităţii
competente.
Can.
798 - (= 1081) Sacerdoţii la care se referă cann.
796, § 2 şi 797, § 1, îl vor înştiinţa imediat pe
Ierarhul locului despre dispensa sau validarea acordată pentru forul
extern, iar aceasta va fi notată în registrul
căsătoriilor.
Can.
799 - (cf 1082) Dacă rescriptul Scaunului Apostolic
sau, în limitele competenţei lor, acela al Patriarhului sau al
Ierarhului locului nu dispune altfel, dispensa acordată în for
intern nesacramental pentru un impediment ocult va fi notată în
arhiva secretă a curiei eparhiale, nefiind necesară o altă
dispensă pentru forul extern, chiar dacă ulterior impedimentul ocult
ar deveni public.
|