Art.
I
Despre renunţare
Can. 967 - (= 187) Cel care este
responsabil de sine, poate renunţa la funcţie dintr-o cauză
justă.
Can.
968 - (= 188) Renunţarea făcută din
frică gravă şi injust provocată, prin
înşelăciune, prin eroare substanţială sau prin
simonie, este nulă prin dreptul însuşi.
Can.
969 - (cf 189) Renunţarea, pentru ca să
aibă valoare, trebuie făcută în scris sau în
prezenţa a doi martori, către autoritatea care are competenţa
prevederii canonice a funcţiei despre care este vorba; dacă nu are
nevoie de acceptare, are efect imediat.
Can.
970 - § 1. (cf 189 § 3) Renunţarea, care are nevoie
de acceptare, are efect după ce acceptarea renunţării a fost
intimată celui care a renunţat; dacă, însă, în
decurs de trei luni nu a fost intimată celui care a renunţat
acceptarea renunţării, renunţarea este lipsită de orice
valoare.
§ 2. Renunţarea
poate fi revocată de cel care renunţă numai înainte ca
acceptarea să fi fost intimată.
§ 3. Autoritatea nu va
accepta renunţarea care nu este întemeiată pe o cauză justă
şi proporţională.
Can.
971 - Cel care a renunţat la funcţie poate
obţine aceeaşi funcţie pentru alt titlu.
|