TITLUL XXII
DESPRE RECURSURILE CONTRA DECRETELOR ADMINISTRATIVE

Can. 996 - (= 1732) Cele stabilite în canoanele acestui titlu referitor la decrete, vor fi aplicate tuturor actelor administrative singulare, care sunt puse în forul extern de către orice putere legitimă în Biserică, în afara judecăţii, cu excepţia celor date de Pontiful Roman sau de Conciliul Ecumenic.

Can. 997 - § 1. (cf 1737 § 1) Cel care se consideră lezat de către un decret, poate face recurs la autoritatea superioară celei care a emis acel decret, conform normei dreptului.
         § 2. (cf 65 § 3) Primul recurs împotriva decretelor Protosincelului sau a Sincelilor se interpune Episcopului eparhial, iar împotriva decretelor celor care acţionează în baza unei puteri delegate, celui care deleagă.

Can. 998 - § 1. (cf 1733 § 1) Este de dorit ca, dacă cineva se consideră lezat de un decret, să nu ia naştere un conflict între el şi autorul decretului, ci să se ducă tratative între aceştia pentru găsirea unei soluţii echitabile, utilizându-se eventual şi medierea sau efortul unor oameni importanţi, astfel încât să înlăture controversa printr-o corectare voluntară a decretului, sau printr-un compromis just sau pe altă cale potrivită.
         § 2. Autoritatea superioară va îndemna părţile la aceasta, înainte de a primi recursul.

Can. 999 - § 1. (cf 1734 § 1) Înainte ca cineva să interpună recursul, trebuie să ceară, în scris, de la autorul aceluiaşi, revocarea sau corectarea decretului în termenul obligatoriu de zece zile, socotite din ziua intimării decretului; această cerere, fiind făcută, se consideră cerută şi suspendarea executării, prin dreptul însuşi.
         § 2. Obligaţia de a cere revocarea sau corectarea decretului nu persistă, dacă este vorba de primul recurs împotriva decretelor despre care este vorba în can. 997, § 2, sau dacă este vorba de recursurile ulterioare, exceptând recursurile împotriva decretelor Episcopului eparhial, prin care a fost respins oricare prim recurs.

Can. 1000 - § 1. (= 1736 § 1) În cazurile în care recursul suspendă executarea decretului, tot astfel face şi cererea despre care este vorba în can. 999, § 1.
         § 2. În celelalte cazuri, exceptând cazul în care autorul decretului suspendă executarea în decurs de zece zile de la primirea cererii, suspendarea poate fi cerută între timp de la autoritatea superioară, care o poate hotărî numai din cauză gravă şi având grijă ca mântuirea sufletelor să nu sufere nici o pagubă; dacă ulterior se interpune recurs, autoritatea care se ocupă de recurs va decide dacă suspendarea executării decretului trebuie confirmată sau revocată.
         § 3. Dacă în termenul stabilit nu a fost interpus nici un recurs împotriva decretului, sau dacă recursul a fost interpus numai pentru a cere repararea daunelor, suspendarea executării decretului încetează prin dreptul însuşi.

Can. 1001 - § 1. (cf 1734 § 2) Recursul trebuie interpus în termenul obligatoriu de cincisprezece zile.
         § 2. Termenul de cincisprezece zile decurge:
         1° în cazul în care cererea de revocare sau de corectare a decretului trebuie trimisă în prealabil, din ziua comunicării decretului prin care autorul corectează primul decret sau respinge cererea, sau, dacă nu a hotărât nimic, din a treizecia zi socotită de la primirea cererii;
         2° în celelalte cazuri, din ziua în care a fost intimat decretul.

Can. 1002 - (<> 57) Autoritatea superioară trebuie să emită decretul prin care se decide recursul, în termen de şaizeci de zile socotite de la primirea recursului, exceptând cazul în care dreptul particular al propriei Biserici sui iuris stabileşte alţi termeni; dacă, însă, aceasta nu s-a făcut şi recurentul cere în scris ca acest decret să fie emis, în a treizecia zi socotită de la primirea acestei cereri; dacă nici atunci nu s-a făcut nimic, recursul se consideră respins, ca şi cum ar fi fost respins prin decret în acea zi, astfel încât să se poată interpune un nou recurs împotriva lui.

Can. 1003 - (cf 50; 1738) În recursurile contra decretelor adminis-trative se va respecta, cu referinţele de rigoare, can. 1517; recurentul are întotdeauna dreptul de a-şi lua un procurator sau un avocat, evitând întârzierile inutile; ba chiar se va numi un apărător din oficiu, dacă recurentului îi lipseşte apărătorul şi dacă autoritatea superioară consideră necesar; totuşi, autoritatea superioară îi poate totdeauna ordona însuşi recurentului să se prezinte pentru interogatoriu.

Can. 1004 - (<> 1739) Autoritatea superioară care se ocupă de recurs, poate nu numai să confirme sau să declare nul decretul, ci chiar să-l desfiinţeze sau să-l revoce, însă nu să-l corecteze, exceptând cazul în care dreptul particular al propriei Biserici sui iuris atribuie şi această putere autorităţii superioare.

Can. 1005 - (cf 57 § 3) Chiar dacă decretul a fost confirmat, declarat nul, anulat, revocat sau corectat de către autoritatea superioară, de repararea daunelor, dacă eventual este datorată, răspunde cel care a emis primul decret; autoritatea superioară, însă, răspunde ori de câte ori, datorită propriului său decret, au provenit daune.

Can. 1006 - Recursul împotriva decretului administrativ al Patriarhului, chiar dacă este vorba despre un decret care priveşte eparhia Patriarhului, sau despre un decret prin care Patriarhul decide recursul, se va face către un grup special de Episcopi, care va fi constituit conform normei dreptului particular, exceptând cazul în care chestiunea se deferă Scaunului Apostolic; împotriva deciziei acestei grupări nu se dă recurs ulterior, rămânând neschimbat apelul la însuşi Pontiful Roman.