TITLUL XXIII
DESPRE BUNURILE TEMPORARE ALE BISERICII

Can. 1007 - (cf 1254) Biserica, în procurarea binelui spiritual al oamenilor, are nevoie şi se foloseşte de bunuri temporare, ori de câte ori i-o cere misiunea sa proprie; de aceea, ea are dreptul înnăscut de a dobândi, de a poseda, de a administra şi de a înstrăina acele bunuri temporare care îi sunt necesare pentru scopurile sale proprii, mai ales pentru cultul divin, pentru operele de apostolat şi de caritate, precum şi pentru întreţinerea corespunzătoare a miniştrilor săi.

Can. 1008 - § 1. (= 1273) Pontiful Roman este administratorul şi dispunătorul suprem al tuturor bunurilor temporare ale Bisericii.
         § 2. (= 1256) Proprietatea bunurilor temporare ale Bisericii, sub autoritatea supremă a Pontifului Roman, aparţine acelei persoane juridice care le-a dobândit în mod legitim.

Can. 1009 - § 1. (cf 1255) Orice persoană juridică este subiect capabil să dobândească, să posede, să administreze şi să înstrăineze bunuri temporare, conform normei dreptului canonic.
         § 2. (1257 § 1) Toate bunurile temporare care aparţin persoanelor juridice sunt bunuri bisericeşti.