Art.
VIII
Despre pronunţările judecătorului
Can. 1290 - (= 1607) O cauză
tratată pe cale judiciară, dacă este principală, este
definită de către judecător prin sentinţă
definitivă; dacă este incidentală, prin sentinţă
interlocutoare, rămânând neschimbat can. 1269, § 1.
Can.
1291 - § 1. (= 1608) Pentru pronunţarea oricărei
sentinţe se cere ca în sufletul judecătorului să fie
certitudinea morală referitoare la lucrul ce va fi definit prin
sentinţă.
§ 2. Această
certitudine trebuie să-i rezulte judecătorului din acte şi din
probe.
§ 3. De asemenea,
judecătorul trebuie să estimeze probele după
conştiinţa sa, rămânând neschimbate prescrierile
legii referitoare la eficacitatea unor probe.
§ 4. Judecătorul
care nu a putut ajunge la această certitudine, va pronunţa că nu
rezultă dreptul reclamantului şi va demite pârâtul
absolvit, exceptând cazul în care este vorba despre o cauză
care se bucură de favoarea dreptului, caz în care se va
pronunţa în favoarea acestuia.
Can.
1292 - § 1. (cf 1609 § 1) În tribunalul colegial,
preşedintele colegiului va stabili ziua şi ora la care
judecătorii se vor aduna pentru a delibera şi, exceptând cazul
în care un motiv special îndeamnă altfel, adunarea se va
ţine în acelaşi sediu al tribunalului, în care nimeni nu
poate fi prezent în afară de judecătorii colegiului.
§ 2. În ziua fixată
pentru adunare, fiecare dintre judecători va aduce concluziile în
scris, însă fără nume, despre meritul cauzei şi
raţiunile atât de drept cât şi de fapt, datorită
cărora au ajuns la aceste concluzii; aceste concluzii, împreună
cu o notiţă despre autenticitatea lor semnată de toţi
judecătorii, vor fi adăugate actelor cauzei, respectând
secretul, rămânând neschimbat § 4.
§ 3. După
prezentarea ordonată a concluziilor fiecărui judecător după
precedenţă, totuşi astfel ca începutul să-l facă
punătorul cauzei, va avea loc o discuţie sub îndrumarea
preşedintelui tribunalului, mai ales pentru a stabili de comun acord ceea
ce trebuie hotărât în dispozitivul sentinţei.
§ 4. În cadrul
acestei discuţii însă, se permite fiecăruia să
intervină asupra primei sale concluzii, însă judecătorul
care nu a voit să se alăture deciziei celorlalţi, poate pretinde
ca în caz de apel concluziile tuturor judecătorilor să fie
trimise tribunalului superior, fără divulgarea numelor.
§ 5. Însă,
dacă în prima discuţie judecătorii nu vor sau nu pot
ajunge la o sentinţă, decizia va putea fi amânată pentru o
nouă adunare, totuşi nu peste o săptămână,
exceptând cazul în care instrucţia cauzei trebuie
completată, conform normei can. 1283.
Can.
1293 - § 1. (= 1610) Dacă judecătorul este unic,
sentinţa o redactează el însuşi.
§ 2. În tribunalul
colegial sentinţa va fi redactată alegând motivele din cele pe
care fiecare judecător le-a prezentat în discuţie,
exceptând cazul în care majoritatea judecătorilor au definit
care sunt motivele preferate; apoi sentinţa va fi supusă
aprobării fiecărui judecător în parte.
§ 3. Sentinţa va fi
publicată în nu mai mult de o lună, socotită de la
închiderea cauzei, exceptând cazul în care în
tribunalul colegial judecătorii au fixat o perioadă mai lungă
pentru un motiv grav.
Can.
1294 - (= 1611) Sentinţa trebuie:
1° să
definească controversa dezbătută în faţa
tribunalului, după ce a dat un răspuns corespunzător
fiecărui dubiu;
2° să
definească care sunt obligaţiile părţilor derivate din
judecată şi în ce fel trebuie îndeplinite;
3° să expună
raţiunile sau motivele, atât în drept cât şi
în fapt, pe care se sprijină dispozitivul sentinţei;
4° să
stabilească despre cheltuielile judiciare.
Can.
1295 - § 1. (= 1612) Sentinţa, după invocarea
Numelui divin, trebuie să exprime în ordine cine să fie
judecătorul sau tribunalul, cine să fie reclamantul,
pârâtul, procuratorul, indicând cu precizie numele şi
domiciliul lor, cine să fie promotorul dreptăţii şi
apărătorul legăturii, dacă au participat în
judecată.
§ 2. Trebuie să se
prezinte apoi, pe scurt, starea de fapt, împreună cu concluziile
părţilor şi formularea dubiilor.
§ 3. Acestora le va urma
dispozitivul sentinţei, precedat de raţiunile pe care se
întemeiază.
§ 4. Se va concluziona cu
indicarea locului şi a zilei când a fost dată, cu
semnătura judecătorului sau, dacă tribunalul este colegial, a
tuturor judecătorilor şi a notarului.
Can.
1296 - (= 1613) Normele stabilite pentru sentinţa
definitivă sunt valabile, cu referinţele de rigoare, şi pentru
sentinţa interlocutoare.
Can.
1297 - (= 1614) Sentinţa va fi intimată
cât mai repede, indicând termenii până la care se poate
interpune apelul contra sentinţei, iar înainte de comunicare aceasta
nu are nici o putere, chiar dacă dispozitivul sentinţei, cu
permisiunea judecătorului, a fost notificată părţilor.
Can.
1298 - (= 1615) Comunicarea sentinţei se poate face
fie dând o copie părţilor sau procuratorilor lor, fie
trimiţând aceloraşi copia însăşi, conform normei
can. 1192.
Can.
1299 - § 1. (= 1616) Dacă în textul
sentinţei s-a strecurat fie o eroare de calcul fie o eroare materială
în transcrierea dispozitivului sentinţei sau a expunerii faptelor,
sau a cerinţelor părţilor, sau au fost omise cele cerute de can.
1295, § 4, sentinţa trebuie să fie corectată sau completată
de acelaşi tribunal care a emis-o, fie la instanţa părţilor
fie din oficiu, însă întotdeauna după audierea
părţilor şi printr-un decret ce va fi adăugat la sfârşitul
[documentului] sentinţei.
§ 2. Dacă o parte
este de altă părere, chestiunea incidentală va fi definită
prin decret.
Can.
1300 - (= 1617) Celelalte pronunţări ale
judecătorului, în afară de sentinţă, sunt decrete
care, dacă nu sunt pur ordinatoare, nu au nici o putere, decât
dacă exprimă cel puţin sumar motivele sau dacă fac
trimitere la motivele expuse într-un alt act.
Can.
1301 - (= 1618) O sentinţă interlocutoare sau un
decret are valoare de sentinţă definitivă, dacă
împiedică judecata sau dacă pune capăt judecăţii
însăşi sau vreunui grad al său, în privinţa a
cel puţin uneia dintre părţile în cauză.
|