Art. IX
Despre atacarea sentinţei

1° Despre cererea de nulitate contra unei sentinţe

Can. 1302 - (= 1619) Dacă este vorba despre o cauză care îi interesează doar pe privaţi, nulitatea actelor judecătoreşti stabilită de drept, chiar dacă e cunoscută de partea care propune cererea de nulitate, nu a fost denunţată judecătorului înaintea sentinţei, se însănătoşează prin însăşi sentinţa, rămânând neschimbate cann. 1303 şi 1304.

Can. 1303 - § 1. (= 1620) Sentinţa este viciată de nulitate incurabilă dacă:
         1° a fost dată de un judecător cu o incompetenţă absolută;
         2° a fost dată de cel care este lipsit de puterea de a judeca în tribunalul în care s-a definit cauza;
         3° judecătorul a emis sentinţa constrâns de violenţă sau de frică gravă;
         4° judecata s-a făcut fără cererea judiciară despre care vorbeşte can. 1104, § 2, sau nu s-a instituit împotriva vreunui pârât;
         5° a fost dată între părţile din care cel puţin una nu avea capacitatea de a sta în judecată;
         6° cineva a acţionat în numele altuia fără mandatul legitim;
         7° dreptul de apărare a fost negat uneia dintre părţi;
         8° controversa nu a fost definită nici măcar în parte.
         § 2. (= 1621) În aceste cazuri cererea de nulitate poate fi propusă sub formă de excepţie, fără limite de timp, sub formă de acţiune, ci doar înaintea judecătorului care a emis sentinţa, în decurs de zece ani de la ziua intimării sentinţei.

Can. 1304 - § 1. (= 1622) Sentinţa este viciată de nulitate curabilă doar dacă:
         1° a fost dată de un număr ilegitim de judecători, contrar prevederilor can. 1084;
         2° nu conţine motivele, adică raţiunile deciziei;
         3° îi lipsesc semnăturile prescrise de drept;
         4° nu poartă indicaţia locului, anului, lunii şi a zilei în care a fost dată;
         5° se bazează pe un act judecătoresc nul, a cărui nulitate nu a fost însănătoşită conform normei can. 1302;
         6° a fost dată contra unei părţi absente în mod legitim, conform can. 1273, § 2.
         § 2. (= 1623) În aceste cazuri cererea de nulitate poate fi propusă în decurs de trei luni de la intimarea sentinţei.

Can. 1305 - (= 1624) De cererea de nulitate se va ocupa judecătorul care a emis sentinţa; dacă însă o parte se teme că acest judecător are unele prejudecăţi, şi de aceea îl consideră suspect, poate pretinde să-i fie substituit de alt judecător, conform normei can. 1108.

Can. 1306 - (= 1625) Cererea de nulitate poate fi propusă împreună cu apelul, în termenul stabilit pentru apel.

Can. 1307 - § 1. (= 1626) Pot propune cererea de nulitate nu numai părţile care se consideră lezate ci şi promotorul dreptăţii sau apărătorul legăturii, ori de câte ori au dreptul să intervină.
         § 2. Judecătorul însuşi poate retracta sau corecta din oficiu sentinţa nulă dată de el, în termenii stabiliţi de cann. 1303, § 2 şi 1304, § 2, exceptând cazul în care între timp a fost interpus apel împreună cu cererea de nulitate.

Can. 1308 - (= 1627) Cauzele referitoare la cererile de nulitate pot fi tratate conform canoanelor despre judecata contencioasă sumară.

2° Despre apel

Can. 1309 - (= 1628) Partea care se consideră lezată de o oarecare sentinţă şi de asemenea promotorul dreptăţii şi apărătorul legăturii în cazurile în care prezenţa lor este cerută, au dreptul la apel contra sentinţei la judecătorul superior, rămânând neschimbat can. 1310.

Can. 1310 - (= 1629) Nu se dă apel:
         1° împotriva sentinţei Pontifului Roman însuşi sau a Signaturii Apostolice;
         2° împotriva sentinţei viciată de nulitate, exceptând cazul în care apelul cumulează cu cererea de nulitate, conform normei can. 1306;
         3° împotriva sentinţei care a trecut în lucru deja judecat;
         4° împotriva decretului judecătorului sau a sentinţei interlocutoare care nu are putere de sentinţă definitivă, exceptând cazul în care cumulează cu apelul contra unei sentinţe definitive;
         5° împotriva sentinţei sau decretului într-o cauză pentru care dreptul prevede că obiectul trebuie definit foarte expeditiv.

Can. 1311 - § 1. (= 1630) Apelul trebuie interpus în faţa judecătorului care a dat sentinţa, în termenul anulator de cincisprezece zile utile, socotite de la ziua intimării sentinţei.
         § 2. Dacă apelul este făcut oral, notarul îl va redacta în scris în faţa aceluiaşi apelant.

Can. 1312 - De la delegat nu se dă apel către cel care l-a delegat, ci la superiorul său imediat, exceptând cazul în care cel care deleagă este însuşi Scaunul Apostolic.

Can. 1313 - (= 1631) Dacă se ridică chestiuni referitoare la dreptul de apel, tribunalul de apel va defini cauza cât mai expeditiv, conform canoanelor referitoare la judecata contencioasă sumară.

Can. 1314 - (= 1633) Apelul trebuie continuat în faţa judecătorului spre care a fost îndreptat, în decurs de o lună de la interpunerea sa, exceptând cazul în care judecătorul care a dat sentinţa a fixat părţii un timp mai lung pentru continuare.

Can. 1315 - § 1. (= 1634 § 1) Pentru continuarea apelului se cere şi este suficient ca partea să invoce serviciul judecătorului superior pentru corectarea sentinţei atacate, adăugând o copie a acestei sentinţe şi indicând raţiunile apelului.
         § 2. Între timp, judecătorul care a dat sentinţa, trebuie să trimită tribunalului superior o copie a actelor, cu declaraţia notarului despre autenticitatea acestora; dacă actele sunt scrise într-o limbă necunoscută tribunalului de apel, se vor traduce în alta cunoscută de acelaşi tribunal, luându-se precauţii astfel încât să rezulte o traducere fidelă.

Can. 1316 - (= 1635) După trecerea inutilă a termenilor apelatori, fie în faţa judecătorului care a dat sentinţa, fie în faţa judecătorului spre care este îndreptat apelul, acesta se consideră abandonat.

Can. 1317 - § 1. (= 1636) Apelantul poate renunţa la apel, cu efectele despre care vorbeşte can. 1206.
         § 2. Dacă apelul a fost interpus de către apărătorul legăturii sau de către promotorul dreptăţii, renunţarea se poate face, dacă dreptul comun nu prevede altfel, de către apărătorul legăturii sau de către promotorul dreptăţii tribunalului de apel.

Can. 1318 - § 1. (= 1637) Apelul făcut de reclamant foloseşte şi pârâtului şi viceversa.
         § 2. Dacă sunt mai mulţi pârâţi sau reclamanţi şi sentinţa este atacată numai de unul sau numai contra unuia din ei, atacul se consideră făcut de toţi contra tuturor, ori de câte ori lucrul cerut este indivizibil, sau obligaţia îi priveşte pe fiecare în parte.
         § 3. Dacă una din părţi interpune apel privind un punct oarecare al sentinţei, partea adversă, chiar dacă termenul de apel a expirat, poate face apel incidental asupra celorlalte puncte ale sentinţei, în termenul anulator de cincisprezece zile socotite din ziua în care i-a fost notificat apelul principal.
         § 4. Dacă nu rezultă altfel, apelul se presupune făcut împotriva tuturor punctelor sentinţei.

Can. 1319 - (= 1638) Apelul suspendă executarea sentinţei.

Can. 1320 - § 1. (= 1639) Rămânând neschimbat can. 1369, în gradul de apel nu poate fi admis un nou motiv de cerere, nici măcar sub formă de cumul util; de aceea contestarea litigiului poate privi doar confirmarea sau refacerea, în totalitate sau parţial, a sentinţei anterioare.
         § 2. Probele noi vor fi însă admise numai conform normei can. 1283.

Can. 1321 - (= 1640) În gradul de apel se va proceda în acelaşi fel ca în primul grad de judecată, cu referinţele de rigoare; însă, dacă probele nu trebuie să fie completate eventual, se va trece imediat după contestarea litigiului la discutarea cauzei şi a sentinţei.