Art. II
Despre cauzele de separare a soţilor

Can. 1378 - § 1. (= 1692) Separarea personală a soţilor, dacă nu se prevede altfel în mod legitim pentru locuri particulare, poate fi hotărâtă prin decretul Episcopului eparhial sau prin sentinţa judecătorului.
         § 2. Acolo unde decizia bisericească nu generează efecte civile, sau dacă se prevede că sentinţa civilă nu va fi contrară dreptului divin, Episcopul eparhial al eparhiei locuinţei soţilor, cercetând atent circumstanţele speciale, poate acorda licenţa pentru recurgerea la forul civil.
         § 3. Dacă cauza priveşte şi efectele pur civile ale căsătoriei, judecătorul se va strădui astfel încât, cu permisiunea Episcopului eparhial, cauza să fie deferită de la început forului civil.

Can. 1379 - § 1. (= 1693 § 1) Exceptând cazul în care o parte cere judecata contencioasă obişnuită, se va aplica judecata contencioasă sumară.
         § 2. Dacă s-a aplicat procedura contencioasă obişnuită şi s-a interpus apel, tribunalul de gradul al doilea, după ce a audiat părţile, ori va confirma decizia cu un decret, ori va admite cauza spre examinarea obişnuită a celui de-al doilea grad de judecată.

Can. 1380 - (= 1694) Referitor la competenţa tribunalului, se va respecta can. 1359, nr. 2 şi 3.

Can. 1381 - (= 1695) Judecătorul, înainte de a accepta cauza şi de fiecare dată când va întrevedea speranţa unei soluţii favorabile, va utiliza mijloace pastorale pentru reconcilierea soţilor şi pentru a-i induce la restaurarea consorţiului vieţii conjugale.

Can. 1382 - (cf 1696) În cauzele privind separarea soţilor trebuie să intervină promotorul dreptăţii, conform normei can. 1097.