TITLUL XXIX
DESPRE LEGE, DESPRE OBICEIURI ŞI DESPRE ACTELE ADMINISTRATIVE

CAPITOLUL I
DESPRE LEGILE BISERICEŞTI

Can. 1488 - (= 7) Legile sunt instituite prin promulgare.

Can. 1489 - § 1. (= 8) Legile emise de Scaunul Apostolic sunt promulgate prin editarea lor în gazeta oficială Acta Apostolicae Sedis, exceptând cazurile speciale în care a fost prescris un alt mod de promulgare; încep să oblige după trecerea a trei luni socotite de la data specificată pe numărul respectiv al Acta, exceptând cazul în care obligă imediat prin natura lucrurilor, sau în care s-a stabilit în mod expres o vacanţă mai scurtă sau mai lungă.
         § 2. Legile emise de alţi legislatori sunt promulgate în modul determinat de aceiaşi legislatori şi încep să oblige din ziua stabilită de ei înşişi.

Can. 1490 - (= 11) Legile pur bisericeşti îi obligă pe cei botezaţi în Biserica catolică sau primiţi în aceasta şi care au uzul suficient al raţiunii şi, dacă nu este prevăzut altfel de drept, care au împlinit vârsta de şapte ani.

Can. 1491 - § 1. (cf 12 § 1) Legile emise de autoritatea supremă a Bisericii îi obligă pe toţi cei pentru care au fost date, în orice loc s-ar afla, exceptând cazul în care au fost date pentru un teritoriu determinat; celelalte legi au putere numai pe teritoriul în care autoritatea care a promulgat legile îşi exercită puterea de conducere, exceptând cazul în care este prevăzut altfel de drept sau rezultă altfel din natura lucrurilor.
         § 2. (12 § 3) Legilor emise pentru un teritoriu determinat le sunt supuşi cei pentru care au fost date şi care au în acelaşi loc domiciliul sau cvasi-domiciliul şi totodată locuiesc acolo, rămânând neschimbat § 3, n. 1.
         § 3. (13, § 2) Străinii:
         1° nu sunt obligaţi de legile dreptului particular ale teritoriului lor atâta timp cât lipsesc din el, exceptând cazul în care ori trecerea lor produce daune în teritoriul propriu, ori în care legile sunt personale;
         2° nu sunt obligaţi nici de legile dreptului particular ale teritoriului în care se găsesc, cu excepţia celor care contribuie la ordinea publică sau care determină formalităţile actelor, sau celor care privesc lucruri imobile situate în teritoriu;
         3° sunt obligaţi însă de legile dreptului comun şi de legile dreptului particular al propriei Biserici sui iuris, chiar dacă, în ceea ce priveşte legile aceluiaşi drept particular, nu sunt în vigoare în teritoriul lor, nu însă dacă nu obligă în teritoriul în care se găsesc.
         § 4. (= 13 § 3) Nomazii sunt obligaţi de toate legile care sunt în vigoare în locul în care se găsesc.

Can. 1492 - Legile emise de autoritatea supremă a Bisericii, în care nu este indicat în mod expres subiectul pasiv, îi priveşte pe credincioşii creştini ai Bisericilor orientale doar ori de câte ori este vorba de probleme de credinţă sau de morală, sau de declararea legii divine, sau se dă dispoziţie explicită în aceste legi aceloraşi credincioşi creştini, sau dacă este vorba de ceva favorabil care nu conţine nimic contrar riturilor orientale.

Can. 1493 - § 1. Prin denumirea de «drept comun» se înţeleg în acest Cod, pe lângă legile şi obiceiurile legitime ale Bisericii universale, şi legile şi obiceiurile legitime comune tuturor Bisericilor orientale.
         § 2. Prin denumirea de «drept particular» însă, se înţeleg toate legile, obiceiurile legitime, statutele şi alte norme de drept care nu sunt comune nici Bisericii universale, nici tuturor Bisericilor orientale.

Can. 1494 - (cf 9) Legile privesc cele viitoare, nu cele trecute, exceptând cazul în care se stabileşte în acestea în mod expres despre cele trecute.

Can. 1495 - (= 10) Sunt considerate anulatoare sau inabilitante numai acele legi în care se stabileşte în mod expres că un act este nul sau că o persoană este inabilă.

Can. 1496 - (= 14) Legile, chiar anulatoare sau inabilitante, în dubiul de drept nu urgentează; în dubiul de fapt însă, Ierarhii pot dispensa de la ele cu condiţia ca dispensa, dacă este rezervată, să fie acordată de obicei de autoritatea căreia îi este rezervată.

Can. 1497 - § 1. (= 15) Ignoranţa sau eroarea privind legile anulatoare sau inabilitante nu împiedică efectul lor, exceptând cazul în care este stabilit altfel, în mod expres, de drept.
         § 2. Ignoranţa sau eroarea privitoare la o lege sau la o pedeapsă, sau privitoare la o faptă proprie, sau privitoare la o faptă notorie a altuia, nu se presupune; privitor la o faptă a altuia care nu este notorie, însă, se presupune, până nu se dovedeşte contrarul.

Can. 1498 - § 1. (= 16) Legile sunt interpretate în mod autentic de către legislator şi de către cel căruia acelaşi [legislator] i-a conferit puterea de a interpreta în mod autentic.
         § 2. Interpretarea autentică, dată sub formă de lege, are aceeaşi putere ca şi legea însăşi şi trebuie promulgată; dacă clarifică doar unele cuvinte certe în sine, are efect retroactiv; dacă restrânge ori extinde sau explică o lege dubioasă, nu este retroactivă.
         § 3. Interpretarea dată însă sub formă de sentinţă judecătorească, sau de act administrativ într-un caz special, nu are putere de lege şi obligă doar persoanele şi priveşte doar lucrurile pentru care a fost dată.

Can. 1499 - (= 17) Legile trebuie înţelese după sensul propriu al cuvintelor, considerat în text şi în context; dacă acesta a rămas dubios şi neclar, [trebuie înţeles] în funcţie de locurile paralele, dacă există, de scopul şi de circumstanţele legii şi de gândirea legislatorului.

Can. 1500 - (= 18) Legile care stabilesc o pedeapsă sau restrâng libera exercitare a drepturilor, sau conţin o excepţie de la lege, sunt supuse interpretării stricte.

Can. 1501 - (<> 19) Dacă privitor la o problemă lipseşte o prescriere expresă în lege, cauza, dacă nu este penală, trebuie hotărâtă conform canoanelor Sinoadelor şi ale sfinţilor Părinţi, obiceiului legitim, principiilor generale ale dreptului canonic, respectate cu echitate, jurisprudenţei bisericeşti, doctrinei canonice comune şi constante.

Can. 1502 - § 1. (= 20 § 1) Legea ulterioară o abrogă pe cea anterioară sau derogă de la aceasta, dacă o spune în mod expres, sau dacă acesteia îi este direct contrară, sau dacă reglementează integral întreaga materie a legii anterioare.
         § 2. O lege de drept comun însă, exceptând cazul în care este prevăzut expres altfel în aceeaşi lege, nu derogă de la o lege de drept particular, nici legea de drept particular, emisă pentru o oarecare Biserică sui iuris nu derogă de la dreptul mai cu seamă particular care este în vigoare în aceeaşi Biserică.

Can. 1503 - (= 21) În caz de dubiu nu se presupune revocarea unei legi existente anterior, ci legile ulterioare trebuie comparate cu cele anterioare şi împăcate cu acestea, pe cât posibil.

Can. 1504 - (= 22) Dreptul civil la care face trimitere dreptul Bisericii, trebuie respectat în dreptul canonic cu aceleaşi efecte, ori de câte ori nu este contrar dreptului divin şi exceptând cazul în care este dispus altfel de dreptul canonic.

Can. 1505 - (cf 606) O formulare a unui discurs la genul masculin priveşte şi genul feminin, exceptând cazul în care se prevede altfel de drept, sau rezultă din natura lucrurilor.