Art.
I
Despre procedura emiterii decretelor extrajudiciare
Can. 1517 - § 1. (cf 50) Înainte
de a emite un decret extrajudiciar, autoritatea va căuta informaţiile
şi probele necesare; va audia sau îi va consulta pe cei pe care de
drept trebuie să-i audieze sau să-i consulte; îi va audia pe
cei pe care decretul îi priveşte direct şi mai ales pe cei ale
căror drepturi pot fi lezate.
§ 2. Solicitantului
şi chiar şi celui ce în mod legitim contrazice, autoritatea le
va face cunoscute informaţiile şi probele ce pot fi cunoscute
fără pericolul unei daune publice sau private, şi le va
arăta raţiuni care sunt eventual potrivnice, dându-le
posibilitatea de a răspunde, chiar şi prin apărător,
în termenul determinat de autoritatea însăşi.
Can.
1518 - (<> 57) Autoritatea va emite decretul
în decurs de şaizeci de zile de la primirea cererii în vederea
obţinerii decretului, exceptând cazul în care dreptul
particular al propriei Biserici sui iuris stabileşte alt termen;
dacă, însă, aceasta nu s-a făcut şi solicitantul cere
din nou în scris un decret, în a treizecia zi, socotită de la
primirea acestei cereri, chiar dacă atunci nu s-a făcut nimic,
cererea se consideră respinsă, ca şi cum respingerea s-ar fi
făcut în ziua aceea prin decret, astfel încât să se
poată interpune recurs împotriva sa.
Can.
1519 - § 1. Cel care emite decretul trebuie să
ţină cont şi să caute ceea ce pare să conducă cel
mai mult la mântuirea sufletelor şi la binele public,
respectând, desigur, legile şi obiceiurile, justiţia şi
echitatea.
§ 2. (51) În decret
vor fi exprimate motivele, cel puţin sumar; dacă însă
pericolul de a aduce daune publice sau private împiedică exprimarea
motivelor, acestea vor fi specificate într-un act secret, care să-i
fie arătat celui care se ocupă de un eventual recurs interpus,
dacă acesta o cere.
Can.
1520 - § 1. Decretul are putere de drept după ce a
fost intimat destinatarului, în modul care, conform legilor şi
obiceiurilor locului, este cel mai sigur.
§ 2. (cf 55) Dacă
pericolul de a provoca daune publice sau private împiedică ca textul
scris al decretului să poată fi consemnat, autoritatea
bisericească poate dispune ca decretul să-i fie citit destinatarului
în faţa a doi martori sau a notarului care va redacta procesul
verbal, subscris de toţi cei prezenţi; acestea făcute, decretul
se consideră intimat.
§ 3. (56) Dacă,
în schimb, cel căruia îi este destinat decretul respinge
intimarea sau, convocat conform dreptului pentru primirea decretului sau pentru
a-l audia, nu s-a prezentat fără o cauză justă, ce trebuie
evaluată de către autorului decretului, sau a refuzat să semneze
procesul verbal, decretul se consideră intimat.
|