TITLUL
XXX
DESPRE PRESCRIERE ŞI DESPRE CALCULAREA TIMPULUI
CAPITOLUL
I
DESPRE PRESCRIERE
Can. 1540 - (cf 197) Biserica admite
prescrierea ca pe un mod de a dobândi sau pierde un drept subiectiv,
precum şi pentru a se elibera de obligaţii, aşa cum este
în dreptul civil, dacă nu este prevăzut altfel în dreptul
comun.
Can.
1541 - (= 198) Prescrierea nu are nici o valoare dacă
nu se bazează pe buna credinţă nu numai de la început, ci
în tot decursul timpului cerut pentru prescriere,
rămânând neschimbat can. 1152.
Can.
1542 - (= 199) Nu sunt supuse prescrierii:
1° drepturile şi
obligaţiile care sunt lege divină;
2° drepturile care pot fi
obţinute numai prin privilegiu apostolic;
3° drepturile şi
obligaţiile care privesc în mod direct viaţa spirituală a
credincioşilor creştini;
4° limitele sigure
şi neîndoielnice ale circumscripţiilor bisericeşti;
5° obligaţiile
şi îndatoririle care privesc celebrarea Divinei Liturghii;
6° prevederea
canonică într-o funcţie care, conform normei dreptului, cere
exercitarea sacrei hirotoniri;
7° dreptul de a vizita
şi obligaţia supunerii astfel încât persoanele în
Biserică să nu poată fi vizitate de nici o autoritate
bisericească şi să nu fie supuse nici unei autorităţi.
|