CAPITOLUL
I
DESPRE PONTIFUL ROMAN
Can.
43 - (= 331) Episcopul Bisericii din Roma, în care
dăinuie sarcina dată de Domnul doar lui Petru, primul dintre
Apostoli, care trebuie transmisă succesorilor săi, este capul
Colegiului Episcopilor, Vicarul lui Hristos şi Păstorul Bisericii
universale aici pe pământ; de aceea el, în virtutea sarcinii
sale, are puterea ordinară supremă, deplină, nemijlocită
şi universală în Biserică, [putere] pe care o poate
exercita întotdeauna în mod liber.
Can.
44 - § 1. (= 332) Pontiful Roman obţine puterea
deplină şi supremă în Biserică, prin alegerea
legitimă acceptată de el, împreună cu hirotonirea
episcopală; de aceea, alesul la pontificatul suprem, care este Episcop,
obţine această putere din momentul acceptării; dacă
însă caracterul episcopal îi lipseşte, va fi imediat
hirotonit Episcop.
§ 2. Dacă se
întâmplă ca Pontiful Roman să renunţe la
funcţia sa, se cere pentru validitate ca renunţarea să fie
făcută în mod liber şi să fie manifestată
în formele cerute; [această renunţare] însă nu
trebuie aprobată de nimeni.
Can.
45 - § 1. (= 333) Pontiful Roman, în virtutea
funcţiei sale, se bucură nu numai de puterea asupra Bisericii
universale, ci şi de întâietatea puterii ordiare asupra
tuturor eparhiilor şi grupărilor acestora; prin aceasta
însă, este în acelaşi timp întărită
şi garantată puterea proprie, ordinară şi imediată pe
care Episcopii o au asupra eparhiei încredinţate grijii lor.
§ 2. Pontiful Roman,
în îndeplinirea sarcinii de Păstor suprem al Bisericii
universale, este întotdeauna unit în comuniune cu ceilalţi
Episcopi şi, mai mult, cu Biserica universală; cu toate acestea el
are dreptul de a determina, în funcţie de necesităţile
Bisericii, modul, fie personal, fie colegial, în care să fie
exercitată această sarcină.
§ 3. Împotriva unei
sentinţe sau a unui decret al Pontifului Roman nu se acordă dreptul
la apel şi nici la recurs.
Can.
46 - § 1. (cf 334) În exercitarea sarcinii sale,
Pontiful Roman este ajutat de Episcopi, care pot coopera cu el în
diferite moduri, printre care este Sinodul Episcopilor; în plus îi
sunt de ajutor Părinţii Cardinali, Curia Romană, Legaţii
pontificali precum şi alte persoane şi diferite instituţii
în funcţie de necesităţile timpurilor; toate aceste
persoane şi instituţii împlinesc sarcina
încredinţată lor în numele şi cu autoritatea
aceluiaşi Pontif Roman, pentru binele tuturor Bisericilor, conform
normelor stabilite de el însuşi.
§ 2. Participarea
Patriarhilor şi a celorlalţi Ierarhi care prezidează Bisericile
sui iuris la Sinodul Episcopilor este reglementată de normele speciale
stabilite de însuşi Pontiful Roman.
Can.
47 - (cf 335) În timp ce Scaunul Roman este vacant
sau împiedicat în totalitate, nu se va schimba nimic în
conducerea Bisericii universale; se vor respecta însă legile
speciale emise pentru acele circumstanţe.
Can.
48 - (= 361) Sub numele de Scaun Apostolic sau
Sfântul Scaun se înţelege, în acest Cod, nu numai
Pontiful Roman, ci şi, dacă dreptul nu dispune altfel sau nu
rezultă altfel din natura lucrurilor, Dicasterele şi celelalte
instituţii ale Curiei Romane.
|